Aproape 8.000 de polițiști din Poliția Română ar putea fi transferați în structurile polițiilor locale, iar aceștia vor rămâne în continuare funcționari publici cu statut special, a declarat, ieri, pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al MAI, Marius Militaru.
„Conform concepției, se preconizează că 7.848 de posturi de polițiști din cadrul Poliției Române vor fi transferați în structurile existente ale polițiilor locale sau în cele care vor fi înființate”, a spus purtătorul de cuvânt al Ministerului Administrației și Internelor (MAI).
Marius Militaru a explicat că în Consiliul Suprem de Apărare a Țării (CSAT) s-a discutat, luni, ca acele competențe privind ordinea publică și circulația rutieră să fie transferate autorităților locale, însă modul efectiv în care se va face această trecere va fi stabilit prin acte normative, legi sau hotărâri de guvern.
„De asemenea, scopul acestei modificări legislative contribuie la asigurarea unui sistem integrat de ordine publică tocmai pentru creșterea capacității operative și a eficienței acțiunilor polițienești. Pentru implementarea acestei concepții specialiștii MAI au identificat în plan legislativ 20 de acte normative ale căror prevederi trebuie modificate în plan organizatoric”, a mai spus Marius Militaru.
El a precizat că polițiștii transferați de la Poliția Română la polițiile locale vor rămâne în continuare funcționari publici cu statut special.
Reconfigurarea sistemului de ordine publică
CSAT a aprobat, luni, concepția de reconfigurare a sistemului de ordine publică, Guvernul urmând să adopte legislația necesară pentru transferul de responsabilități în domeniile ordinii publice și circulației rutiere de la Poliția Națională către Poliția Locală.
Sindicatul „Pro Lex” susține că prin transferul polițiștilor de la ordine publică și circulație rutieră la polițiile locale va scădea autoritatea acestor angajați, iar salarizarea diferită de la o primărie la alta va afecta și calitatea resursei umane.
Legea Poliției Locale stabilește posibilitatea, dar nu și obligația înființării Polițiilor Locale la nivelul administrațiilor publice locale. Din cauza evoluției Poliției Locale, de la gardieni, polițiști comunitari, polițiști locali, trecerea de la Poliția Națională la cea Locală va avea drept consecință scăderea autorității polițiștilor de la ordine și siguranță publică, precum și de la rutieră, au precizat reprezentanții „Pro Lex”.
„Nemulțumirea polițiștilor este generală și va afecta calitatea serviciilor prestate în noua formulă organizatorică. Diferența mare între veniturile polițiștilor de la Națională și Locală, dar și salarizarea diferită de la o primărie la alta vor afecta și calitatea resursei umane”, consideră sindicaliștii.
Modificare
Aproape 8.000 de polițiști ar putea fi transferați din Poliția Română la polițiile locale
