Aproape 80% din populație cunoaște faptul că, pe lângă pensia publică, se poate obține și un alt tip de pensie, respectiv privată, potrivit unui sondaj CURS realizat la solicitarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP).
„Rezultatele sondajului evidențiază un nivel ridicat de informare al respondenților cu privire la sistemul de pensii private. Astfel, 78% dintre cei intervievați cunosc faptul că, pe lângă pensia publică, se poate obține și un alt tip de pensie, pensia privată. De asemenea, 52% dintre aceștia cunosc faptul că, în noul sistem, nivelul pensiei este în strictă concordanță cu politica de investiții a fondului de pensii private pentru care a optat fiecare”, se arată într-un comunicat al CSSPP.
Sondajul s-a desfășurat în prima parte a lunii iulie, fiind intervievate peste 1.000 de persoane, și are o marjă de eroare de +/- 3%.
Potrivit sondajului, notorietatea pensiilor private facultative este ridicată, 73% dintre respondenți auzind de acest tip de pensii.
„Gradul de notorietate al CSSPP este destul de ridicat (…). Astfel, aproape jumătate dintre respondenți (47%) au auzit de instituție”, se precizează în comunicatul autorității de reglementare. Rezultatele acestui sondaj permit CSSPP evaluarea percepției publicului asupra instituției, dar și asupra sistemului de pensii private în ansamblu, oferind informații cu privire la încrederea în sistem, jucătorii din piață și instituție, se arată în comunicat.
De asemenea, rezultatele sondajului pot oferi CSSPP informațiile necesare pentru o mai bună informare a participanților și, în consecință, pentru câștigarea unei mai mari încrederi a populației în sistemul de pensii private. Informarea participanților și protejarea intereselor acestora și ale beneficiarilor, prin asigurarea unei funcționări eficiente a sistemului de pensii private, sunt unele dintre principalele obiective ale CSSPP. Desfășurată în perioada septembrie 2007-ianuarie 2008, campania de informare publică a fost inițiată de către CSSPP, împreună cu Ministerul Muncii, și a fost finanțată printr-un împrumut al Băncii Mondiale.
Canalele de distribuție a mesajelor și informațiilor au fost paginile de Internet ale CSSPP și Ministerului Muncii, presa scrisă, radio și TV, materiale informative tipărite, precum și conferințe naționale.
Conform datelor publicate de Casa Naționala de Pensii și Alte Drepturi de Asigurări Sociale, numărul celor care au aderat în perioada 17 septembrie 2007-17 ianuarie 2008, plus cei care au fost redistribuiți aleatoriu, s-a ridicat la 4,156 milioane.