Învățământ

Aproape 7.000 de elevi, absolvenți de clasa a VIII-a, înscriși la Evaluarea Națională



6.933 de elevi suceveni, absolvenți de clasa a VIII-a, s-au înscris, în perioada 16-18 iunie, la Evaluarea Națională 2014. Dintre aceștia, 6.910 sunt elevi din seria curentă, iar 23 de elevi sunt din serii anterioare. Din statisticile Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava rezultă că 7.114 elevi au promovat clasa a VIII-a, dintr-un total de 7.795 de elevi înscriși în clasa a VIII-a, pe 1 septembrie 2013.
204 elevi suceveni nu s-au înscris la Evaluarea Națională. Aceștia vor fi repartizați, la începutul lunii septembrie, după repartizarea celorlalți candidați care au susținut examenul de evaluare, la liceele unde mai rămân locuri disponibile.
Calendarul aprobat de Ministerul Educației Naționale pentru organizarea și desfășurarea evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este următorul: 23 iunie – Limba și literatura româna, proba scrisă, 24 iunie – Limba și literatura maternă, proba scrisă, 25 iunie – Matematică, proba scrisă, 27 iunie – afișarea rezultatelor, urmată de depunerea contestațiilor (între orele 16:00-20:00), 28 iunie – 30 iunie, rezolvarea contestațiilor.
Pe 1 iulie se va face afișarea rezultatelor finale, după contestații.



Recomandări

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională