Aproape 700 de șoferi au rămas fără permise de conducere într-o singură zi



Aproape 700 de șoferi au rămas fără permise într-o singură zi, cei mai mulți pentru că au mers cu viteză mai mare decât cea cu care puteau circula, au depășit prin locuri nepermise, nu au acordat prioritate de trecere sau pentru că au condus băuți.
Peste 4.600 de polițiști de la Rutieră au verificat marți aproape 35.800 de autovehicule, în urma controalelor fiind depistate 136 de infracțiuni, dintre care 112 la regimul rutier, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al Poliției Române.
Polițiștii au reținut 678 de permise de conducere, dintre care 277 pentru neacordare de prioritate pietonilor, câte 111 pentru depășire neregulamentară sau a vitezei legale, 66 pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 53 pentru conducere sub influența alcoolului și șase pentru defecțiuni tehnice.
Totodată, polițiștii au dat peste 19.000 de amenzi, în valoare de aproape 2,9 milioane de lei, dintre care 18.000 pentru încălcarea regulilor rutiere.
Cele mai multe amenzi au fost date șoferilor care au condus cu viteză mai mare decât cea permisă (5.765) și celor care au fost prinși fără centura de siguranță (2.925). Alte 2.556 de amenzi au fost date pentru traversare neregulamentară, 549 pentru defecțiuni tehnice, 275 pentru neacordare de prioritate pietonilor, 201 pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 112 pentru depășire neregulamentară.
Totodată, polițiștii au dat 66 de amenzi pentru neacordare de prioritate vehiculelor, 50 pentru lipsa asigurării RCA, 46 pentru consum de alcool, 40 pentru trecere pe culoarea roșie a semaforului, 24 pentru nerespectarea legislației privind transporturile rutiere, 17 pentru nerespectarea timpilor de condus și de odihnă, restul sancțiunilor fiind aplicate pentru alte fapte.
În timpul controalelor polițiștii au retras 349 de certificate de înmatriculare, dintre care 165 pentru lipsa inspecției tehnice periodice, 144 pentru defecțiuni tehnice și 45 pentru lipsa asigurării.
De asemenea, în 20 cazuri a fost dispusă indisponibilizarea vehiculelor, iar în alte patru situații s-a luat măsura suspendării dreptului de folosire a mașinilor.
Acțiunile în trafic au avut loc în perioada 26-28 noiembrie, fiind dispuse de șeful Poliției Române în urma analizei evoluției accidentelor rutiere produse în ultima perioadă. Controalele au fost coordonate de Direcția Rutieră și Direcția de Ordine Publică din Poliția Română.