Ediția a VIII-a

Aproape 600 de copii, prezenți astăzi la Festivalul „Voinicelul”

Aproape 600 de copii vor participa astăzi la Festivalul „Voinicelul”, ediția a VIII-a. Evenimentul va avea loc la Iulius Mall, începând cu ora 9:30. 112 reprezentații individuale sau în grupuri vor evolua pe o scenă impresionantă ca mărime, amplasată în food court-ul Almondo, iar juriul va fi alcătuit din specialiști ai fiecărui gen abordat: dans, recitări, tradiții și obiceiuri, interpretare vocală și instrumentală. „Voinicelul” este organizat de Inspectoratul Școlar Suceava, în parteneriat cu Iulius Mall. Pe 28 mai a fost programată etapa județeană, iar pe 18 iunie cea națională. Festivalul-concurs urmărește descoperirea copiilor cu potențial artistic, orientarea acestora pe filiera vocațională, valorificarea obiceiurilor, tradițiilor și creațiilor artistice adecvate vârstei, precum și revigorarea activităților artistice în învățământul preșcolar.
„Mini Miss – Mister Top Model’s Suceava 2010”
La City Gallery – Shopping City Suceava debutează astăzi prima ediție a Festivalului de Modă pentru Copii și Tineret „Mini Miss – Mister Top Model’s Suceava 2010”. Evenimentul începe la ora 18:00 și este organizat de Shopping City Suceava, Societatea Cultural Artistică „Arlechin” Botoșani, în colaborare cu Asociația Națională a Organizatorilor de Evenimente România și Agenția Kasta Morely Kids România. Festivalul se adresează copiilor preșcolari, elevilor și tinerilor artiști, de la grădinițele și școlile din județul Suceava.
Programul festivalului cuprinde preselecții – vineri, 21 mai și 28 mai, începând cu ora 18:00, la City Gallery. Concursul, ce se va desfășura sub forma unor spectacole de modă, muzică și coregrafie, se va desfășura pe 31 mai, iar pe 1 iunie va avea loc Gala laureaților, în aceeași locație, Shopping City Suceava.

Recomandări

Peste 40 de cete de urători vor participa în a treia zi de Crăciun la Festivalul Internațional „Obiceiuri de iarnă” din centrul Sucevei

Prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru și Literatură Dramatică „Cetatea copiilor” 2025, la final

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigat Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani

Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigă Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani
Elevul Alexandru Ioan Dumitriu a câștigă Marele Trofeu al Festivalului „Stele de Gheață”, la Focșani