Acțiune de tradiție

Aproape 60 de pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț

Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț

Aproape 60 de persoane vârstnice din județ au fost la finele săptămânii trecute într-o excursie organizată de Asociația Județeană a Pensionarilor CFR. Acțiunea este deja una de tradiție, acesta fiind al 14-lea an consecutiv în care pensionarii CFR au posibilitatea de a vizita diferite obiective și de a socializa între ei.
Excursia de două zile s-a derulat în județele Suceava și Neamț și a fot organizată cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice.
Prima zi s-a soldat cu o oprire la Mănăstirea Râșca, după care s-a mers la Mănăstirea Slătioara, iar apoi pensionarii au mers la mănăstirile de la Târgu Neamț, Agapia și Văratic. La Mănăstirea Horaița s-a servit prânzul, iar mai apoi vizita a continuat la Mănăstirea Pângărați.
Următorul loc în care pensionarii suceveni s-au oprit a fost Piatra Neamț. Aici au fost vizitate obiectivele turistice, iar seara s-a finalizat în Stațiunea Durău. Cei aproape 60 de participanți la excursie au avut parte de o seară perfectă, cu o cina festivă, însoțită de muzică, dans și voie bună.
Ziua a doua a cuprins vizite la mănăstirile Durău, Bisericani și Nechit, la acest ultim lăcaș de cult servindu-se și prânzul.
„Această acțiune nu ar fi fost posibilă fără sprijinul Organizației Județene a PSD Suceava și al președintelui Consiliului Județean Suceava, domnul Cătălin Nechifor. Vreau să le mulțumesc personal pe această cale pentru sprijinul financiar acordat în organizarea acestei acțiuni”, a declarat Vasile Palaghiu, președintele Asociației Județene a Pensionarilor CFR Suceava, omul care se ocupă de 14 ani de organizarea unor astfel de evenimente.

Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț
Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț
Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț
Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț
Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț
Pensionari CFR, în vizită la obiective din Suceava și Neamț

Recomandări

„Excursie de o Zi – Descoperă, Învață, Explorează!” Copiii din Vulturești pornesc într-o aventură educativă în județul Suceava

Președintele CJ, Gheorghe Șoldan, și-a prezentat primul bilanț: „Împreună cu echipa mea, am pus bazele unor proiecte importante pentru județul Suceava”

Clipe de bucurie și speranță aduse bătrânilor din Căminul „Sf. Ioan cel Nou” de elevi și profesori de la Școala Gimnazială Nr. 8 Suceava

Tabăra de iarnă „Dezvoltare personală și profesională în asistența socială” la Mănăstirea Sihăstria Râșcăi