Record după record. Stare de asediu la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, unde mii de oameni s-au înghesuit pentru a obține permisul de conducere. Potrivit datelor statistice, numai în cursul lunii ianuarie 2007 au fost eliberate 4.837 de permise, față de o medie de 1.800, cât s-a înregistrat în cursul anului trecut. Cele mai multe situații, 3.646, au vizat preschimbarea permisului de conducere ca urmare a expirării acestuia. Persoanelor care au fost nevoite să-și schimbe actul necesar conducerii autovehiculelor pe drumurile publice li s-au adăugat și sucevenii care au reușit să treacă de furcile caudine ale examinărilor organizate pentru acordarea permisului de șofer.
Astfel se face că zilnic, la sediul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor, s-au adunat sute de persoane. Recordul absolut de permise eliberate într-o singură zi a fost de 325, în condițiile în care anul trecut media nu depășea 100 de astfel de documente în 24 de ore.
Comisarul Florin Chiaptanaru, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Suceava, este de părere că în perioada următoare aglomerația de la ghișee va crește. „Ca urmare a apariției HG 56/2007 prin care vârsta minimă de obținere a categoriilor C și C-E a scăzut de la 21 de ani la 18 ani, ne așteptăm să avem mai mulți solicitanți. În plus, din cele 37.000 de permise de conducere care expiră în acest an, doar aproximativ 10% au fost preschimbate, astfel încât și săptămânile viitoare vor fi cozi la ghișee”, a explicat comisarul Florin Chiaptanaru.
– Doar 20% din mașinile înmatriculate în ianuarie 2007 au fost aduse direct din străinătate
În prima lună de la intrarea în vigoare a noilor reglementări privind înmatricularea autovehiculelor second-hand aduse din străinătate, s-a constatat o scădere drastică a tranzacțiilor cu acest tip de produse.
Astfel, din totalul de 1.477 autovehicule care și-au găsit un nou proprietar, doar 286 au făcut obiectul plății taxei de primă înmatriculare. Cu alte cuvinte, doar 286 de mașini la mâna a doua aduse din străinătate în acest an au fost introduse în circulație, în celelalte 1.191 de situații fiind vorba doar de transcrierea vehiculului introdus în România și deja înmatriculat înainte de 1 ianuarie 2007 de pe un proprietar pe altul. Practic, este vorba de o inversare a cifrelor.
Dacă anterior intrării în vigoare a actului normativ privind înmatricularea autovehiculelor second-hand cam 75% din cazuri priveau mașinile cumpărate direct din străinătate, în ianuarie s-au mai înregistrat doar aproximativ 20% de situații similare.






