Aproape 5.000 de picturi rupestre, descoperite în nord-estul Mexicului



Aproape 5.000 de picturi rupestre, aflate într-o stare bună de conservare, au fost descoperite în peșterile din lanțul muntos San Carlos din statul mexican Tamaulipas, a anunțat, joi, Institutul Național de Antropologie (INAH) pe site-ul său, informează AFP.
Experții nu au reușit să determine deocamdată epoca în care au fost realizate aceste picturi rupestre, în absența obiectelor care permit asocierea lor cu un context istoric, însă INAH a anunțat că va preleva și va analiza eșantioane de pigmenți pentru a stabili o dată aproximativă.
Cele 4.926 de desene au fost descoperite de arheologul Martha Garcia Sanchez.
Ele au fost realizate în 11 situri din peșterile sau cheile munților San Carlos, de către „cel puțin trei grupuri de vânători-culegători din regiune”, potrivit INAH.
Într-un singur sit, Peștera Cailor, au fost găsite peste 1.500 picturi rupestre.
Arheologul Martha Garcia Sanchez, care a aflat despre existența acestor desene în 2006, a dezvăluit detaliile despre cercetările sale la Colocviul de arheologie istorică, organizat în această săptămână la Muzeul național de istorie a Mexicului din orașul Ciudad de Mexico.
Importanța acestor picturi rupestre constă în faptul că ele au permis „documentarea prezenței grupurilor prehispanice în Burgos, unde era ignorată până în prezent”.
Potrivit acestor desene, activitățile grupurilor nomade se concentrau pe vânătoare, pescuit și cules, dar pot fi observate și imagini cu caracter religioas, astronomic și reprezentări ale faunei și ale florei.