În stradă

Aproape 500 de suceveni au protestat împotriva tăierilor ilegale de păduri

Din centru, protestatarii au mers către Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava
Din centru, protestatarii au mers către Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava

Defrișările abuzive au scos, sâmbătă, aproape 500 de suceveni în stradă, aceștia dorind să tragă un important semnal de alarmă cu privire la tăierile masive de păduri în România și implicațiile despăduririi asupra mediului înconjurător.
Participanții, mare parte dintre ei mobilizați pe Facebook, și-au dat întâlnire la ora 16.00 în parcul central, de unde au plecat către Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava.
Ecologiștii și-au scandat nemulțumirile cu privire la distrugerea naturii, la despăduririle abuzive și ilegale din ultimii ani, dar și la eventualele implicări și complicități ale autorităților în afacerile de exploatare a lemnului.
Societatea civilă, activiști de mediu, ONG-uri, mișcări ecologiste, organizații studențești de mediu de la Universitatea Suceava, pasionați ai mișcării în natură și ai sportului pe două roți, dar și numeroși copiiși-au făcut cunoscute revendicările prin tricouri personalizate și prin numeroase bannere și pancarte cu mesajele „Stop deșertificării României”, „Pădurea are nevoie de noi. 9 mai în stradă”, „Uniți salvăm pădurea”, „Bucovina nu e de vânzare”, „Keep calm and love nature”, „Pădurea nu este a noastră, ci a urmașilor urmașilor noștri”, „9 încă ne MAI pasă”, „Tăierea arborilor limitată prin lege”.
Unii suceveni și-au exprimat nemulțumirea într-un mod inedit, venind la manifestare cu flori și coroane funerare „În memoria arborilor tăiați ilegal” sau cu un sicriu din carton, simbol al dispariției pădurilor țării.
Un imens banner galben cu mesajul “Avertisment pentru instituțiile statului, nu vă bateți joc de pădurile noastre” a deschis convoiul de protestatari, sucevenii scandând lozinci precum “Uniți salvăm pădurile României”, “Vrem ape și păduri, nu cioate și bonusuri”, “Trădarea de țară în lemne se măsoară”, “Corupților ghinion, țara s-a trezit din somn”.
11 revendicări ale ecologiștilor
Prin glasul lui Florin Grădinariu – președintele Asociației Biosilva, organizatorii au enunțat o serie de revendicări ale organizațiilor ecologiste, printre care stoparea tăierilor ilegale, menținerea și îmbunătățirea implementării programului ”Radarul pădurilor”, protecția pădurilor virgine, deblocarea dosarelor de corupție din domeniul forestier, întărirea instituțiilor cu atribuții de control în silvicultură sau finanțarea Programului Național de Împăduriri.
„Ne-am adunat, la fel ca în toate marile orașe din țară, pentru a arăta importanța faptului că în România s-au tăiat masiv pădurile. Există un foarte mare semn de întrebare asupra instituțiilor statului, instituțiilor de control și a celor care administrează pădurea, dacă își fac într-adevăr treaba. În urma apariției în presă a mai multor dovezi că unele companii mari, și nu numai, taie lemn ilegal, s-a creat o mișcare de stradă. Vrem să arătăm că nouă ne pasă de păduri. Pădurile sunt ale noastre și nu ale marilor companii sau ale Regiei Naționale a Pădurilor”, a declarat Florin Grădinariu.
Deși la protest reprezentanții autorităților din domeniu au fost scumpi la vedere, organizatorii și-au exprimat speranța că mișcarea lor nu va rămâne fără ecou.
De partea cealaltă, Bogan Jurescu, fondator al Comunității „Călătorie în natură”, a menționat că exploatarea forestieră ilegală reprezintă o problemă de interes major, astfel de manifestări având loc în toată țara.
„Vor fi zeci de mii de oameni care vor ieși, oameni simpli care vor să arate că nu se mai pot tărăgăna lucrurile, trebuie aplicată legea”, a spus Bogdan Jurescu.
Roxana Târnovan, de la Facultatea de Silvicultură, a mărturisit că și studenții Universității din Suceava s-au alăturat cauzei protestului, totodată tinerii implicându-se și în alte acțiuni de ecologizare și protecția mediului.
„Asociația Eco Bucovina a participat, recent, la acțiuni de ecologizare și împădurire în Adâncata, Pojorâta, parcul Ariniș din Gura Humorului, iar în municipiul Suceava a demarat o campanie de strângere a mucurilor de țigară”, a adăugat tânăra.
Un protest împotriva tăierilor ilegale de păduri a avut loc și în municipiul Rădăuți, între orele 13.00 – 15.00, 100 de persoane mărșăluind în oraș.

Defrisarile au scos aproape 500 de suceveni in strada
Defrisarile au scos aproape 500 de suceveni in strada
Defrisarile au scos aproape 500 de suceveni in strada
Defrisarile au scos aproape 500 de suceveni in strada
Coroană de flori în memoria arborilor tăiați ilegal
Coroană de flori în memoria arborilor tăiați ilegal
Sicriul din carton - simbol al dispariției pădurilor țării
Sicriul din carton - simbol al dispariției pădurilor țării
Aproape 500 de suceveni au protestat împotriva tăierilor ilegale de păduri
Aproape 500 de suceveni au protestat împotriva tăierilor ilegale de păduri
Din centru, protestatarii au mers către Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava
Din centru, protestatarii au mers către Direcția Silvică și Inspectoratul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Suceava

Recomandări

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției
Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției