Aproape 500 de suceveni au asistat la Concertul „Cântările Triodului”, desfășurat marți seară la Casa de Cultură a Sindicatelor Suceava. Devenind o tradiție pentru publicul din Suceava ca înainte de marea Sărbătoare a Paștelui să se organizeze un astfel de spectacol, care transmite cel mai bine duhul tradiției ortodoxe prin cântec, și în acest an manifestarea culturală s-a bucurat de o prezență numeroasă, atât pe scenă, cât și printre spectatori, primând, de această dată, calitatea repertoriului ales și interpretarea pieselor. Deschiderea concertului a aparținut Ansamblului artistic „Balada” Suceava”, coordonat de maestrul George Sârbu, care a reușit să impresioneze atât prin ținută (costume populare), cât și prin interpretare. Au mai evoluat pe scena suceveană Corul Catedralei Arhiepiscopale de la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, Corul Parohiei „Sf. Gheorghe” Mirăuți, Grupul vocal al Parohiei „Sfinții Trei Ierarhi”, coordonat de preotul Dragoș Buta, Corul „Sanctus” al Parohiei „Pogorârea Duhului Sfânt” Vicovu de Jos, dirijor preotul Lucian Popescu Tablan, Corul Liceului de Artă „Ciprian Porumbescu”, Cvartetul Amadeus” al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, (dirijor Lucian Tablan), Corul „Osana Bucovinei” al Parohiei Vicovu de Jos, Grupul vocal „Ieromonahul Macarie”, Corul Bărbătesc al Parohiei Salcea, Corul Seminarului Teologic „Mitropolitul Dosoftei” Suceava. Cântecele religioase interpretate de coriști au fost calde, mișcătoare, de suflet, și au avut rolul de a-i îmbia pe spectatori să se „hrănească” din duhul lor, din credincioșia cântărilor triodului. Fiind un concert de muzică religioasă, spiritul creștin ortodox le-a impus participanților o anumită decență, imprimându-le dorința de a cânta cât mai frumos, nu spre slava deșartă, ci spre slăvirea celui care ne-a dăruit bucuria tuturor prin Sfânta Înviere. Concertul a fost organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și Casa de Cultură Suceava.
Daniela MICUȚARIU
