Aproape 500 de credincioși au participat duminică, 7 iunie, la resfințirea Bisericii „Sf. Treime” din comuna Fântâna Mare, la 50 de ani de la darea bisericii în folosință. Sf. Liturghie și slujba de sfințire a bisericii au fost oficiate de ÎPS Teofan, Arhiepiscopul Iașilor și Mitropolitul Moldovei și Bucovinei, și ÎPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, împreună cu un sobor de preoți. Înalții ierarhi au ajuns în jurul orei 9:00, fiind întâmpinați de preotul Constantin Nistor, paroh al Bisericii „Sf. Treime”, de primarul comunei, Vasile I. Mucilenița, soborul de preoți și mulțimea de credincioși. După resfințirea bisericii și stropirea cu agheasmă, ÎPS Teofan și ÎPS Pimen, înconjurați de un număr mare de preoți invitați, au oficiat Sfânta Liturghie, în curtea bisericii. La finalul slujbei, ierarhii și preoții i-au binecuvântat pe credincioși și le-au împărțit anaforă.
Biserica „Sf. Treime”, copie după Biserica Precista din Piatra Neamț, proiectată de un italian
Piatra de temelie a bisericii a fost pusă în vara anului 1957, lucrările la ridicarea bisericii durând opt ani. Demersurile pentru ridicarea acestei biserici, după ce vechea biserică din lemn a ars, au fost făcute de regretatul preot Costache Cercel, din Fântâna Mare, localitate unde domnitorul Ștefan cel Mare obișnuia să facă popas pentru odihnă, adăpatul cailor și reculegere, în secolul XV, în drumurile sale efectuate între cetățile Neamț și Suceava, pe aici trecând și oștile Regelui Matei Corvin, între 13-14 decembrie 1467, în drumul lor spre capitala Moldovei – Suceava.
Cu mari eforturi, preotul Cercel și-a împlinit visul, acela de a vedea sub ochii lui cum se ridică o biserică mare, din beton armat, piatră cioplită și cărămidă presată, replică după Biserica Precista din Piatra Neamț, a cărei construcție a început în anul 1930, sfințirea având loc în anul 1947. Planul bisericii din Piatra Neamț, la fel ca și cel al bisericii din Fântâna Mare, este treflat, cu caractere gotice, contraforturi, firide, arcuri ogivale, cruci și talgere. Antreprenorul Bisericii Precista din Piatra Neamț a fost arhitectul italian Carol Zane, de numele căruia sunt legate și Teatrul Tineretului și Gara din Piatra Neamț. Preotul Costache Cercel s-a ocupat, în perioada cât a fost preot, de ridicarea a trei biserici.
Preotul paroh al Bisericii „Sf. Treime” din comuna Fântâna Mare, Constantin Nistor, s-a ocupat de organizarea resfințirii bisericii, fiind sprijinit de medicul chirurg Cristian Lupașcu (de la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași), fiu al satului, dar și de autoritățile locale, respectiv primarul Vasile I. Mucilenița, ambii fiind prezenți la evenimentul de duminică. Cu câțiva ani în urmă, pr. Constantin Nistor a demarat lucrări de reabilitare a bisericii, schimbarea acoperișului, refacerea picturii, toate cheltuielile fiind suportate de comunitate, de credincioșii care au dorit să ajute biserica.
La finalul Sfintei Liturghii, Parohia „Sf. Treime” a organizat o agapă pentru toți credincioșii prezenți la eveniment. În timpul slujbei, două avioane au survolat biserica resfințită, unul dintre ele fiind pilotat de fiul preotului Constantin Nistor.





