Peste 330 de studenți și 140 de cadre didactice universitare din România, Norvegia, Islanda și Liechtenstein vor beneficia de burse în cadrul unui program de cooperare în domeniul învățământului superior, care se va derula între cele patru țări în intervalul 2013-2016.
Programul „Burse și cooperare interinstituțională în domeniul învățământului superior”, în valoare de aproape 4,5 milioane euro, are ca scop sprijinirea studenților din orice ciclu de studiu și a personalului din universitățile românești, pentru studii și perfecționare în Norvegia, Liechtenstein și Islanda. De asemenea, programul include și stagii în România ale unor profesori și studenți din Norvegia, Liechtenstein și Islanda, precum și proiecte de cooperare între universitățile din cele patru țări, în vederea întăririi relațiilor de cooperare academică.
Ministrul delegat pentru cercetare și învățământ superior, Mihnea Costoiu, a precizat miercuri, la evenimentul de lansare a proiectului, că valoarea totală a acestuia, pentru etapa în curs, este de 4,44 milioane de euro, din care patru milioane de euro provin din partea țărilor donatoare – Norvegia, Islanda și Liechtenstein -, restul fiind cofinanțare din partea statului român.
„Cel mai mare beneficiu al programului este cooperarea interinstituțională dintre universități. Ținem la internaționalizarea universităților noastre”, a mai spus Costoiu.
La rândul său, ministrul Educației, Remus Pricopie, a declarat că proiectul lansat face parte dintr-un concept mai larg al internaționalizării învățământului și cercetării din România.
„Pregătirile pentru acest proiect au început în 2008-2009. Prima rundă s-a derulat pe parcursul anului universitar 2009-2010 și în primul semestru al anului academic 2010-2011, cu o valoare totală de 1,1 milioane de euro. Programul se află acum la a doua rundă de implementare în România și este de patru ori mai mare, inclusiv din punct de al cofinanțării asigurate de statul român. Scopul este de a asigura schimburi la nivel de cadre didactice, studenți și cercetători din România și celelalte trei țări”, a adăugat ministrul Educației.
În același context, ministrul Educației a precizat că o prioritate a instituției pe care o conduce este creșterea gradului de internaționalizare a învățământului românesc. „Spunem că România nu este în Top 500 în primele 700 sau 800 de universități din lume. Dar trebuie să știm că un criteriu de evaluare important este dimensiunea internațională a universității – câți studenți străini se află în acea universitate, câți profesori străni se află în acea universitate, care este experința internațională a fiecărui profesor…România, în ultimii ani, a progresat destul de mult din punct de vede al experienței internaționale a profesorilor și a studenților. Avem tot mai mulți studenți cu burese internaționale. Dar, din păcare, România nu a făcut progrese importante în ceea ce privește profesorii străini în universitățile românești, nu neapărat angajați. Avem balanță negativă pe mobilitatea studenților, adică studenții români care pleacă la studii în Europa sunt mai mulți decât cei care vin să învețe în universitățile din România”, a explicat Remus Pricopie.
Ministrul Educației a mai spus că România are programe de studii „pe care nu le găsești oriunde, de exmplu programele de medicină”. „Uitați-vă pe statistici și vedeți câți studenți din nordul Africii vin să învețe în România pe programele recunoscute la nivel european și internațional, fiind programe de calitate. Uitați-vă pe programele de la Institutul Agronomic, de la Universitatea din Ploiești -programele de petrol și gaze sunte extrem de rare la nivel mondial. Uitați-vă la programele Universității de Marină din Constanța – din nou, destul de puține țări, la nivel mondial, au un astfel de program. Eu cred că această politică de internaționalizare, nu de mobilități, adică inclusiv adaptarea programelor la ceea ce se întâmplă la nivel internațional, proiecte de cerectare mai largi , trebuie să fie prioritatea noastră. Sper ca în acest semestru să avem în universitățile noastre mai mulți studenți și profesori din Norvegia, Islanda și Liechtenstein”, a mai spus el.
Inițiativa lansată miercuri este inclusă într-un memorandum de înțelege între guvernul României și cele din Norvegia, Islanda și Liechtenstein, prin implementarea programului de granturi din cadrul mecanismului financiar al Spațiului Economic European (SEE), pentru care Agenția Națională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP) este desemnată operator de program.
Principalii beneficiari instituționali sunt universitățile din România care dispun de o Cartă Erasmus aprobată de Comisia Europeană, având ca parteneri instituții similare sau organizații de stagiu din statele donatoare. În proiectele de cooperare interinstituțională se mai pot asocia, ca parteneri, universități, institute de cercetare, companii și ONG-uri, atât din statele membre, cât și din celelalte țări eneficiare ale Mecanismului SEE.
ANPCDEFP estimează că programul va include, până la finalul său, 336 de studenți si 141 cadre universitare, precum și 10 proiecte de cooperare interinstituțională și 20 de vizite pregătitoare.
Prin acest program se vor finanța între 225 de vizite pregătitoare, proiecte de mobilitate pentru aproximativ 336 de studenți și 141 de cadre universitare, atât din România cât și din Norvegia, Islanda și Liechtenstein (în amele direcții), cât și aproape 10 proiecte de colaborare interinstituțională.
La evenimentul de lansare a programului au mai participat coordonatorul departamentului Fonduri SEE și Norvegiene din Ambasada Norvegiei la București, Hilde Berit Eide, directorul general al ANPCDEFP, Monica Calotă, și directorul general din Ministerul Fondurilor Europene Cătălina Meliță.