Serviciul Rutier – IPJ Suceava și birourile/formațiunile de profil din teritoriu au desfășurat în zilele de 10-12 ianuarie (orele 10.00-18.00) o acțiune pe linia combaterii excesului de viteză și a consumului de alcool pe principalele drumuri naționale și europene din județ.Cu această ocazie au fost constatate 11 infracțiuni și au fost aplicate 497 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de aproape 135.000 lei. Au fost reținute 41 de permise de conducere (din care 14 pentru viteză, 11 pentru depășiri, 11 pentru alcool și 5pentru alte abateri). Au fost retrase 13 certificate de înmatriculare.Un bărbat de 55 de ani, din Republica Moldova, a fost surprins conducând un autoturism pe DN 2E, pe raza localității Sasca, cu viteza de 114 km/h în localitate.Un altul, de 62 de ani, din comuna Grănicești, a condus o mașină pe DN 2, pe raza localității Dărmănești, cu viteza de 107 km/h în localitate.Recordul de viteză i-a aparținut unui șofer în vârstă de 37 de ani, din Alexandria, care a fost înregistrat de aparatul radar pe DN 2, pe raza localității Dănila, conducând cu viteza de 131 km/h în localitate.Un bărbat de 59 de ani, din comuna Zvoriștea, a fost oprit de polițiști pe DN 29A, pe raza localității Zvoriștea, la verificarea cu alcooltestul rezultând o concentrație alcoolică de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat.Un tânăr de 22 de ani, din comuna Bogdănești, a fost surprins conducând o mașină pe DC Bogdănești chiar dacă nu posedă permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.






