Aproape 50 de persoane au fost puse sub acuzare în unul din cele mai mari dosare de înșelăciune din ultima perioadă. Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au început urmărirea penală împotriva a 49 de persoane care au contractat credite de la mai multe bănci din județul Suceava, în perioada 2005-2008, prejudiciul creat ridicându-se la peste 800.000 de euro. Pentru a obține acești bani, doi dintre patronii unor firme au falsificat o serie de documente, iar zeci de persoane au fost păcălite pentru a semna împrumuturi de câte 10.000 de euro, bani pe care nu i-au văzut niciodată.
Piloni principali în această escrocherie
Unul dintre pionii principali în această escrocherie de sute de mii de euro este Samoil A., individul care în mai 2009 a rămas fără un deget în urma unei răfuieli în stil mafiot de la Vicovu de Jos, pe motiv că nu și-a plătit o datorie față de Vasile Coroamă, zis „Tomuța”.
Sam A. a pus la cale, împreună cu un alt individ, Radu Sfichi, un sistem prin care cei doi „mulgeau” bani de la bănci prin intermediul unor alte persoane și pe care ulterior îi foloseau în scop propriu.
În total, au fost „convinse” să ia împrumuturi 47 de persoane, suma totală pusă în joc fiind de 310.400 de euro, respectiv 2.190.100 de lei.
Toți banii au intrat în conturile firmelor Sc Inter Kolb SRL Rădăuți, aparținând lui Samoil A., și SC Sfiva SRL Gălănești, patronată de Radu Sfichi.
Cum se luau creditele
Creditele folosite în interes personal de Samoil A. și Radu Sfichi au fost contractate atât în nume propriu, cât și în numele altor persoane.
Interesant este că printre beneficiari figurează și soția, sora și cumnații lui Samoil A., în timp ce în cazul lui Sfichi a fost „convinsă” doar soția să ia bani de la bancă.
Anchetatorii au stabilit trei „tipuri” de clienți. Primii au fost chiar cei doi indivizi, Samoil A. și Radu Sfichi, alături de rudele acestora.
În „afacere” au fost atrași prieteni, vecini și angajați temporar la cele două societăți, SC Inter Kolb SRL și SC Sfiva SRL, oameni cărora administratorii le promiteau locuri de muncă sau diferite foloase.
În fine, a treia categorie de persoane era formată din indivizi racolați și cărora li se dădeau aproximativ 100 de euro pentru a contracta respectivele împrumuturi.
Falsuri unul după altul pentru aceste credite
Pentru a convinge instituțiile bancare să acorde aceste credite, s-au folosit un șir întreg de falsuri. Toate acestea au purtat girul lui Samoil A. și Radu Sfichi.
Prima dată era falsificat carnetul de muncă, căruia i se făcea o copie xerox, iar această copie era dublată și apoi modificată pe care reprezentanții lui Samoil A. și Radu Sfichi, care puneau parafa „conform cu orginalul”.
Urma falsificarea adeverințelor de salariat, prin care persoanele ce urmau să beneficieze de credit apăreau că au lucrat timp de minim trei luni cu un salariu de cel puțin 20 de milioane de lei vechi pentru acea vreme.
Un alt element falsificat erau statele de plată, inclusiv ștampila Inspectoratului Teritorial de Muncă Suceava, iar pe baza acestor documente se acorda creditul care mergea spre suma de 10.000 de euro.
Banii negri, spălați prin firmele lui Samoil A. și Radu Sfichi
Banii obținuți prin creditele luate de diferite persoane fizice, 53 de credite în lei și șapte în valută, au fost introduși apoi în contabilitatea firmelor SC Inter Kolb SRL Rădăuți și SC Sfiva SRL Gălănești. Banii intrau în contul „aport capital”, iar mai apoi erau scoși de cei doi administratori, Samoil A. și Radu Sfichi, și reintroduși în circuitul normal, astfel încât să se creeze aparența de legalitate.
Din acest motiv, Samoil A. și Radu Sfichi sunt cercetați și pentru spălare de bani, în afara acuzațiilor de înșelăciune pentru care s-a început urmărirea penală în cazul celorlalte 47 de persoane puse sub învinuire în acest dosar.
Ce bănci au fost păcălite
Prin manevrele făcute de Samoil A. și Radu Sfichi, băncile au fost prejudiciate cu peste 800.000 de euro. Băncile care au dat credite neperformante sunt BCR Rădăuți și BCR Siret, CEC Suceava și CEC Rădăuți, dar și Alpha Bank Rădăuți.