Aproape 50 de accidente grave, în care 14 persoane au murit și 38 au fost rănite, s-au produs în ultima zi a anului trecut și în primele două zile din 2012, iar 90 de șoferi prinși băuți la volan au rămas fără permise și vor fi cercetați penal, potrivit Poliției Române.
În perioada 31 decembrie 2011- 2 ianuarie 2012, peste 2.500 de polițiști au desfășurat acțiuni care au vizat în special prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza vitezei excesive și a conducerii sub influența băuturilor alcoolice. De asemenea, pe șoselele din țară au fost amplasate 600 de aparate de supraveghere a traficului rutier și înregistrare a vitezei de deplasare a mașinilor, se arată într-un comunicat de presă de marți al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR).
În cele trei zile s-au produs 46 de accidente grave de circulație, cu șase mai puține decât în perioada similară a anului trecut. În urma accidentelor, 14 persoane au decedat (cu trei mai multe decât în perioada similară a anului trecut) și 38 au fost rănite grav (cu 15 mai puține).
Cele mai multe accidente s-au produs din cauza vitezei excesive sau neadaptate la condițiile de drum, a neatenției în conducere și a depășirilor neregulamentare.
Totodată, în cele trei zile polițiștii au constatat 90 de infracțiuni privind conducerea autovehiculelor de către persoane având o alcoolemie peste limita legală, în toate aceste cazuri fiind întocmite dosare penale.
De asemenea, polițiștii rutieri au depistat peste o sută de abateri de la legislația rutieră privind consumul de alcool la volan, fiind aplicate sancțiuni contravenționale cuprinse între 9 și 20 de puncte amendă și reținute permisele de conducere pentru suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe o perioadă de 90 de zile, potrivit sursei citate.
Poliția Română precizează că astfel de acțiuni se vor intensifica până la data de 8 ianuarie 2012, toți șoferii opriți în trafic urmând să fie testați cu aparatul etilotest.