Măsuri urgente

Aproape 40.000 de arbori, doborâți pentru a împiedica răspândirea unui dăunător periculos în pădurile Sucevei



Șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu
Șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu

Invazia unui dăunător foarte periculos, gândacul de tulpină Ips duplicatus, care a infestat pădurile de pe raza a șase ocoale silvice din județul Suceava, a fost stăvilită, dar numai după ce au fost luate măsuri drastice.
Pentru a împiedica răspândirea dăunătorului a fost necesară doborârea și cojirea a aproape 40.000 de arbori, molizi plantați în urmă cu o jumătate de secol.
Șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, a explicat măsurile luate și necesitatea lor:
“Direcția Silvică Suceava a cojit până în prezent prin forțe proprii sau prin contracte încheiate cu firme prestatoare de servicii silvice circa 90% din cei peste 40.000 de arbori infestați semnalați până la sfârșitul lunii iulie, restul fiind exploatați prin contractele încheiate anterior stabilirii măsurilor de cojire. Ne-am propus ca până la sfârșitul acestui an să finalizăm lucrările de exploatare și cojire a tuturor arborilor infestați, astfel încât în primăvara anului 2013 , când va începe un nou zbor al gândacilor, să nu existe în pădure arbori în care au iernat insectele”.
Practic, dacă această măsură nu ar fi fost luată, în primăvara anului viitor, pe lângă miile de arbori uscați deja “pe picioare”, noi generații de gândaci de tulpină s-ar fi răspândit la arborii sănătoși din împrejurimi, ori chiar mai departe, chiar și pe raza altor ocoale silvice, provocând pagube și mai mari.
Gândăcul ce face ca arborii să se usuce din picioare
Ips duplicatus este o specie de gândaci care se dezvoltă sub scoarța arborilor de molid împreună cu alte specii înrudite de gândaci, iar atacul său constă în roaderea scoarței și depunerea de ouă în galeriile săpate de femele. Larvele rezultate se hrănesc cu țesuturile dintre scoarță și lemn, provocând moartea arborilor.
Înmulțirea acestor dăunători a fost favorizată de seceta de anul trecut, continuată anul acesta, iar atacurile acestora au vizat în special molizi care au fost plantați în anii 1965-1970 în afara arealului lor natural (pe raza Ocoalelor Silvice Adâncata, Pătrăuți, Dolhasca și Fălticeni). Cele mai afectate zone sunt pe raza Ocoalelor Silvice Râșca, Mălini, Gura Humorului, Solca, Marginea și Putna.
Singura măsură eficientă pentru prevenirea înmulțirii și răspândirii în teritoriu al acestui dăunător de mici dimensiuni, dar care provoacă pagube imense, o constituie cojirea arborilor infestați, generațiile tinere fiind distruse prin expunerea la soare a scoarței cojite.
“Pentru o eficiență maximă, arborii infestați trebuie depistați la timp, pentru a surprinde momentul optim de cojire. De multe ori arborii infestați au coroana încă verde, uscarea acelor producându-se abia după ce gândacii din noua generație s-au dezvoltat complet și au părăsit arborele infestat. Din această cauză apare suspiciunea că se taie arbori sănătoși, însă, chiar dacă are coroana încă verde, arborele atacat nu mai are nici o șansă de supraviețuire și se va usca în câteva săptămâni”, a explicat inginerul Cristian Rotariu, responsabil cu activitatea de protecție a pădurilor în cadrul Direcției Silvice Suceava.
Măsurile de combatere a Ips duplicatus, necesare și în pădurile private
Cristian Rotariu a precizat că, pentru ca lupta cu acest dăunător să nu fie în zadar, măsurile stabilite de specialiști trebuie aplicate în mod unitar în toate formele de proprietate a pădurilor, nu doar în pădurile statului.
“Proprietarii privați sau cei care dețin instalații de debitat și prelucrat lemn trebuie să înțeleagă că dacă materialul lemnos infestat nu este cojit imediat, gândacii de sub scoarța buștenilor transportați la instalațiile de debitat din diverse zone din județ sau din țară pot ieși și provoca atacuri în arboretele de molid din acele zone, mai ales acum, când seceta s-a manifestat în întreaga țară, iar rezistența pădurilor a scăzut”, a adăugat responsabilul cu activitatea de protecție a pădurilor în cadrul Direcției Silvice Suceava.
Până acum, în județul Suceava, molizii din zonele unde această specie crește natural nu au fost afectați.



Recomandări

Sesizare penală făcută de Garda Forestieră Suceava pentru „distrugere și degradare de arbori din fondul forestier național”

Păduri uscate din picioare, unde infestarea cu gândaci de scoarță s-a extins pentru că nu s-a intervenit la timp
Păduri uscate din picioare, unde infestarea cu gândaci de scoarță s-a extins pentru că nu s-a intervenit la timp