Aproximativ 400 de elevi suceveni de clasele I-XII au abandonat cursurile pe parcursul anului școlar trecut. Așa reiese dintr-o evidență întocmită de Inspectoratul Școlar Suceava în luna iunie, după încheierea anului școlar. „Fruntași” în ceea ce privește abandonul școlar sunt elevii de gimnaziu, ciclu de învățământ la care au renunțat anul trecut peste 200 de elevi. Dintre aceștia, potrivit acelorași evidențe ale IȘJ, numai 29 de elevi sunt din școlile din oraș, iar restul provin din instituții de învățământ din mediul rural. Pe locul următor ca rată a abandonului școlar se situează elevii din școlile profesionale din județ, 83 dintre aceștia renunțând anul trecut la cursuri. Și în această situație numărul cel mai mare de elevi care au renunțat la școală provine din mediul rural. Chiar dacă pare mai greu de crezut, și elevii de clasele I-IV renunță la cursuri. În județul Suceava s-au înregistrat 64 de asemenea cazuri pe parcursul anului școlar trecut, patru dintre elevi fiind din oraș, iar restul de la țară. Cei mai mulți elevi care au abandonat școala chiar din ciclul primar, 30 de școlari, sunt de clasa întâi, în timp ce din clasa a patra sunt 16 elevi. Liceenii sunt mai conștiincioși și mai dornici să facă școală, și numai cinci dintre ei s-au lăsat de cursuri pe parcursul anului școlar trecut. În ceea ce privește rata abandonului școlar în rândul elevilor de la postliceală, aceasta este de 0%. Nici un elev care a urmat cursurile unei școli postliceale din județ nu a renunțat la studii. Potrivit evidențelor IȘJ, 18 elevi de clasele I-IV din județ s-au retras de la școală anul trecut, 17 dintre ei fiind din mediul rural. S-au mai retras de la școală 14 elevi de gimnaziu, 84 de elevi de clasele IX-XII, 17 elevi de la cursurile serale de liceu și 157 de elevi de școală profesională. Numai cinci elevi care au urmat anul trecut o școală postliceală au renunțat la studii și s-au retras de la școală.





