Carieră

Aproape 400 de cadre didactice susțin astăzi examenul de definitivat

367 de profesori suceveni sunt așteptați astăzi să susțină examenul de definitivat în învățământul preuniversitar, un pas important în cariera didactică, urmat de obținerea gradelor didactice II și I.
Examenul se va desfășura la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava, de la ora 9.00.
Cei mai mulți dintre candidații înscriși pentru a susține testarea sunt învățători – 55, urmați de profesorii de educație fizică – 49, educatoare – 44 și profesori de limba română – 38.
Toți candidații au susținut până în luna iunie a acestui an inspecții la clasă, etapă obligatorie pentru cei care doresc definitivarea în învățământul preuniversitar.
273 au obținut nota maximă la inspecțiile de la clasă, iar restul notelor sunt de asemenea mari, cel mai slab calificativ fiind de 8.50.
Pentru a putea participa la proba scrisă a examenului de definitivat candidații trebuie să obțină minim media 8 la inspecții.
Candidații din acest an au beneficiat și de pregătire gratuită din partea inspectorilor școlari de la Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava. Fiecare inspector a susținut câte 24 de ore de pregătire gratuită.
Cadrele didactice care nu obțin definitivarea în învățământ pot fi angajate în sistemul național de învățământ preuniversitar numai pe perioadă determinată, cu statut de profesor debutant. Celui care are statut de titular, dar nu dobândește definitivarea în învățământ în perioada prevăzută de lege i se desface contractul de muncă, pierzând calitatea de titular în sistemul de învățământ preuniversitar.
În 2013, aproape 300 de candidați suceveni au susținut examenul de definitivare în învățământ. 43,34% dintre examinați au promovat examenul.

Recomandări

30 de ani – generația de aur a Școlii Normale Suceava. Bucurie, emoții nesfârșite, recunoștință, prețuire

Suceava a întrecut Bucureștiul la notele de 10 de la titularizare. Cine sunt cei cinci candidați cu nota maximă