Aproape 350 de mii de autovehicule care dețin certificate de înmatriculare vechi vor fi radiate din oficiu începând cu 6 martie, a anunțat, ieri, Ministerul Administrației și Internelor (MAI).
Potrivit MAI, Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor a transmis, în perioada iunie-octombrie 2006, celor aproximativ 400 de mii de posesori ai certificatelor de înmatriculare vechi scrisori de atenționare, în urma cărora au fost preschimbate aproximativ 50 de mii de astfel de documente. Restul, de aproximativ 350 de mii, au transmis că nu mai există fizic, întrucât au aparținut, în general, unor unități economice desființate (CAP-uri, IAS-uri sau alte întreprinderi de stat), pentru care nu s-a solicitat radierea din evidență.
Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor reamintește că, în conformitate cu legislația în vigoare, toți deținătorii de vehicule ale căror certificate de înmatriculare au fost eliberate în conformitate cu Regulamentul pentru aplicarea Decretului numărul 328/1966, trebuie să-și preschimbe aceste certificate, altfel înmatricularea acestor vehicule se radiază de drept.
”Conform articolului 6 din Legea numărul 432 din 27 noiembrie 2006 privind aprobarea Ordonanței de urgență a Guvernului numărul 189/2005 pentru stabilirea unor măsuri privind vehiculele rutiere înmatriculate, publicată în Monitorul Oficial la 6 decembrie 2006: în cazul vehiculelor ale căror certificate de înmatriculare, eliberate în conformitate cu Regulamentul pentru aplicarea Decretului nr. 328/1966 privind circulația pe drumurile publice, nu au fost preschimbate până la data de 31 octombrie 2001, înmatricularea se radiază de drept, dacă deținătorul nu solicită preschimbarea certificatului în termen de 90 de zile de la intrarea în vigoare a legii de aprobare a prezentei ordonanțe de urgență”, arată MAI.





