Prevenție

Aproape 3.300 de suceveni s-au înscris pe lista celor care vor să se vaccineze anti-Covid în prima etapă



Aproape 3.300 de suceveni s-au înscris pe lista celor care vor să se vaccineze anti-Covid în prima etapă
Aproape 3.300 de suceveni s-au înscris pe lista celor care vor să se vaccineze anti-Covid în prima etapă

Instituțiile medicale de stat și cele de asistență socială au întocmit liste cu persoanele care vor să se vaccineze împotriva noului coronavirus în prima etapă, de îndată ce vaccinul va ajunge în România. Conform informațiilor noastre, în rândul cadrelor medicale din sistemul sanitar de stat și-au exprimat dorința de a se vaccina aproape jumătate dintre angajați, adică circa 3.000, iar în sistemul instituțiilor de îngrijire s-au înscris pentru vaccinare 276 de angajați. Directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava, Nadia Crețuleac, a declarat, luni, că dintre cei 964 de angajați din centrele rezidențiale, circa o treime au solicitat vaccinarea anti-Covid-19. Din categoria medicilor, toți cei 4 medici din sistem vor să se vaccineze. În rândul celorlalte cadre medicale – asistente, infirmiere etc. – din 338 au solicitat vaccinarea 103, la personalul administrativ/TESA, din 209 vor să fie vaccinați 75. Nadia Crețuleac a afirmat că au fost întrebați și angajații din alte categorii, precum educatorii sau supraveghetorii, iar dintre aceștia, din 413 vor să fie vaccinați 94. Directorul DGASPC a precizat că toți cei care s-au înscris pe listă pentru vaccinare au semnat o declarație că sunt de acord cu vaccinarea voluntară în prima etapă.
Din informațiile existente până la această oră nu se știe dacă dintre persoanele care au avut Covid-19 s-a înscris cineva pe listă pentru vaccinare. Din centrele rezidențiale au avut Covid-19 aproximativ 150 de angajați, iar la personal medical, ar fi în jur de 1.000 de cadre medicale care au trecut prin boală. Conform oficialilor guvernamentali, primele doze de vaccin anti-Covid-19 ar putea ajunge în România la finalul lunii decembrie. Vaccinarea se va face pe bază de programare deoarece vaccinurile rezistă doar 4-5 zile după ce sunt scoase din congelatoarele speciale, astfel încât să fie irosite cât mai puține doze. Acesta este motivul pentru care s-au întocmit liste cu persoanele care doresc să se vaccineze voluntar, în prima etapă, care cuprinde personalul medical și cel din instituțiile de asistență socială.



Recomandări

Vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 26 de ani. Aproape 900 de băieți și fete din Suceava s-au vaccinat în acest an

Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei
Purtătoarea de cuvânt a Direcției de Sănătate Publică Suceava, Cristina Agavriloaei

Ce s-a întâmplat cu miile de amenzi din pandemia de Covid-19, în valoare totală de peste 5 milioane de euro, aplicate de DSP Suceava

Adulții cu dizabilități din centrele rezidențiale vor putea fi luați în plasament de către asistenți personali profesioniști

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”

Peste 100 de femei s-au înscris pentru mamografii și teste gratuite pentru depistarea timpurie a cancerului, la evenimentul „Oprește cancerul de col uterin!”