Confiscări

Aproape 3000 de pachete cu țigări de contrabandă, confiscate la Vicovu de Sus

– Șoferul mașinii în care erau burdușite țigările a recunoscut că a adus țigările din Ucraina, prin PTF Vicovu de Sus
Aproape 3000 de pachete cu țigări de contrabandă au fost găsite de polițiștii din Vicovu de Sus în autoturismul unui localnic. În urmă cu două zile, polițiștii vicoveni au tras pe dreapta un autoturism Dacia 1300, având informații că în mașina cu pricina se află mii de pachete cu țigări fără timbru. Suspiciunile oamenilor legii s-au adeverit, în Dacia cu pricina fiind găsite nu mai puțin de 2998 pachete de „Ronson”, de proveniență ucraineană, valoarea totală a țigărilor fiind de aproximativ 9000 de lei. Șoferul Daciei și, totodată, proprietarul mașinii, un anume Constantin R., în vârstă de 37 de ani, din localitate, le-a spus polițiștilor că a luat țigările din Ucraina și le-a introdus în țară prin punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus. Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, întreaga cantitate de țigări a fost confiscată, iar Constantin R. a fost sancționat contravențional conform legii 12/1990, privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite. „Cercetările sunt continuate de Serviciul de Investigare a Fraudelor Suceava în vederea stabilirii provenienței țigărilor”, precizează Poliției.
Aproape zi de zi, cadrele Inspectoratului de Poliție Județean Suceava opresc pe raza județului mașini burdușite cu țigări, pentru care șoferii care le transportă nu pot prezenta nici un document de proveniență.

Recomandări

Sute de mașini oprite pentru control la mai multe filtre rutiere constituite în Rădăuți și zonele limitrofe

Autoturism cu țigări de contrabandă, oprit la Milișăuți după o acțiune nocturnă a polițiștilor de frontieră

Peste 16.000 de pachete de țigări de contrabandă, găsite ascunse într-un camion ucrainean care transporta furaje de soia

Un tânăr fără permis și pozitiv la amfetamină a gonit în trafic, pe raza mai multor localități, în încercarea de a „salva” droguri de mare risc