Aproape 300 de copii și părinții acestora, victime ale inundațiilor din luna iulie, beneficiază, în perioada 12 iulie – 30 august, de consiliere psihologică. Beneficiarii Proiectului de asistență de urgență pentru copiii și familiile din comunitățile afectate de inundații provin din localitățile Dărmănești, Pătrăuți, Sucevița și Dornești.
Proiectul este finanțat de UNICEF și implementat de CRIPS (Centrul de Resurse și Informare pentru Profesiuni Sociale) București. Proiectul a vizat, în principal, evaluarea de urgență a nevoilor copiilor și adulților din comunele cele mai afectate de inundații.
290 de copii au primit ajutoare constând în produse de igienă, urmând a fi suplimentat numărul acestora, în funcție de necesități și de fondurile disponibile pe proiect. 280 de minori și 150 de adulți sunt consiliați psihologic.
Coordonatorul proiectului pe Suceava este Loredana Ionela Corduneanu, șef Birou prevenire abandon, violență domestică și relații cu alte instituții, din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Suceava.
Specialiști din cele patru localități au efectuat evaluarea socială și psihologică a familiilor afectate de inundații, asigurând asistență de specialitate pentru persoanele la care au fost identificate simptome ale stresului post-traumatic. „Opt echipe, formate din 12 specialiști, psihologi și asistenți sociali, din cadrul Protecției Copilului Suceava, împreună cu două cadre didactice din cadrul SAM Dornești și două cadre didactice de la Școala Generală Sucevița și-au desfășurat activitatea în cele patru localități afectate de inundații. La Dornești și Sucevița s-a continuat de fapt consilierea copiilor și a adulților, pentru că aceștia au fost afectați și în anul 2008, și anul trecut, așa că noi deja făceam consiliere psihologică gratuită cu mai multe persoane din aceste localități”, a declarat Nicoleta Daneliuc, director adjunct – Protecția Copilului Suceava.
Cel puțin o sută de copii și 30 de adulți au nevoie în continuare de consiliere psihologică, și după finalizarea proiectului UNICEF.