Inspectorii de la Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) au verificat peste 400 de comercianți de metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase din 20 de județe și au aplicat amenzi de peste 170.000 de lei, a anunțat, marți, ANPC.
Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor a verificat, împreună cu reprezentanții Direcției pentru metale prețioase și pietre prețioase, produse în valoare de aproape 20.000 de milioane de lei, de la 425 de agenți economici.
La 260 dintre aceștia, reprezentând 61,17 la sută, au fost depistate abateri de la normele legale, fiind aplicate 263 de sancțiuni, dintre care 31 de avertismente și 232 de amenzi, în valoare de 174.600 de lei.
De asemenea, inspectorii au confiscat de la 69 de agenți economici bijuterii în valoare de circa 120.000 de lei, care au fost predate la Trezoreria Statului, au oprit temporar comercializarea de bijuterii în valoare de aproape 1,5 milioane de lei, în cazul a 73 de agenți economici și au dispus oprirea temporară a prestării serviciului la alți 14, până la includerea în autorizație a obiectului de activitate respectiv.
Abaterile constatate au fost legate în special de desfășurarea activității fără autorizație – 21 de agenți economici (4,94 la sută), deficiențe de marcare a metalelor prețioase și a aliajelor acestora – 83 de agenți economici (19,52 la sută), dotare tehnică necorespunzătoare – doi agenți (0,47 la sută), afișarea necorespunzătoare a informațiilor legale – 48 de agenți economici (11,29 la sută).