Aproape 300 de autovehicule furate din străinătate au fost găsite la frontiera română în 2010, numărul acestora fiind cu peste 55 la sută mai mare decât cel înregistrat în 2009, iar principalii „furnizori” rămân Italia, Germania și Ungaria, informează Poliția de Frontieră Română (PFR).
Polițiștii de frontieră au descoperit la granițe, de la începutul anului, 219 mașini, 30 de automarfare, 16 microbuze, 15 motociclete și șapte remorci auto declarate furate în străinătate, se arată într-un comunicat de presă de miercuri al PFR.
În perioada similară a anului trecut au fost depistate 183 de autovehicule furate în străinătate, constatându-se o creștere cu aproximativ 56 la sută a numărului de cazuri.
În aceste acțiuni, polițiștii de frontieră au colaborat cu structurile similare din alte state UE, făcând schimb de informații prin Centrele și Punctele de Contact (Oradea, Galați, etc.).
În perioada menționată ofițerii au întocmit 214 dosare penale, persoanele implicate fiind cetățeni români, moldoveni, ucraineni, austrieci, italieni și turci.
Din analizele anchetatorilor, s-a stabilit că, în general, rețelele de traficanți de mașini sunt de două feluri: cele specializate în furtul mașinilor de lux și cele specializate în furtul autoturismelor de categorie mijlocie.
La rândul lor, aceste două tipuri sunt împărțite în mai multe grupuri, printre care grupa de recunoaștere (identifică mașinile corespunzătoare cererii), grupa tehnică (confecționează documentele false), grupa de transport (trece mașinile peste graniță), grupa de valorificare (vinde mașinile) și grupa de supraveghere (supraveghează derularea tuturor fazelor).
În ceea ce privește modurile de operare, traficanții practică fraudele la asigurări, furtul la comandă, deturnarea sau frauda la firmele de închirieri auto.
Rutele folosite de traficanți, cel mai adesea, sunt Italia – Austria – Ungaria – România; Germania – Austria – Ungaria – România – Moldova și Ucraina; Italia –Serbia – România – Republica Moldova – Ucraina sau Rusia.
Principalul „furnizor” de autovehicule furate care traversează frontierele României rămâne Italia, urmată de Germania și Ungaria.
În majoritatea cazurilor, cei care se aflau la volanul mașinilor respective au declarat, pe timpul cercetărilor, că nu știau că autoturismele sunt furate, ei fiind doar „cumpărători de bună credință”. Alții au susținut că au primit o sumă de bani (în general, de până la 500 euro) pentru a transporta mașina în România și nu știau că aceasta este furată.
În urma unui „studiu” al cererii și ofertei pe piața neagră, s-a constatat că, la categoria autoturisme de lux, cele mai căutate sunt mărcile BMW și Mercedes, iar la autovehiculele de categorie mijlocie, ponderea o dețin mărcile Renault și Fiat.