Aproape 250 de locuri de muncă sunt disponibile în rețeaua europeană de ocupare Eures, cele mai multe fiind în Marea Britanie și Irlanda, țări care recrutează îngrijitori pentru persoane și muncitori necalificați pentru culegerea manuală a ciupercilor, informează Mediafax.Un angajator din Austria are vacant un post dezvoltator software, pentru care cere studii de specialitate, experiență în dezvoltare software, experiență cu baze de date MS-SQL sau alte sisteme de baze de date relaționale și abilități analitice. Candidații trebuie să vorbească engleză și germană, iar salariul oferit este de 2.600 de euro pe lună brut. În plus, angajatorul asigură și asistență pentru găsirea unei locuințe. Contractul este pentru perioadă nedeterminată.