Suceava

Aproape 25 de locuințe ANL au fost vândute, dar ar putea fi ultimele



Sucevenii care au cumpărat anul acesta locuințele ANL scoase la vânzare prin intermediul Primăriei Suceava ar putea fi ultimii care au mai prins acest „tren”.
Asta deoarece, zilele trecute, vicepremierul Vasile Dâncu a anunțat că locuințele ANL pentru tineri nu se mai vând, statul având nevoie de o rezervă de locuințe sociale și pentru urgențe.
„Ideea aceasta că vindem locuințele și după aceea cu banii rezultați construim altele nu a funcționat. În momentul în care banii ajung la buget nu ți-i mai dă nimeni înapoi”, a declarat Dîncu, care a dat ca exemplu situația de la Bistrița, unde, în urma exploziei unui bloc, a fost necesară mutarea a 50 de familii deodată.
În municipiul Suceava au fost scoase la vânzare 260 de garsoniere și apartamente ANL, atât cele din Burdujeni, din zona Gării, cât și cele din zona Metro.
Deocamdată, doar 10% din aceste locuințe au fost cumpărate, procedura de vânzare a acestora fiind mult întârziată deoarece nu erau apărute normele de aplicare a legii.
Primarul Ion Lungu a spus că aproape 25 de locuințe ANL au fost cumpărate anul acesta, dar numărul doritorilor este mult mai mare, doar că nu sunt parcurse toate etapele necesare, mai ales că solicitantul are de achitat un avans de minim 15% din valoarea de achiziție.
Pentru a putea cumpăra locuința ANL, titularul contractului de închiriere și, după caz, soțul, soția, copiii sau alte persoane aflate în întreținere nu trebuie să aibă o altă locuință proprietate, inclusiv casă de vacanță, cu excepția cotelor părți, dacă acestea din urmă nu depășesc suprafața utilă de 37 de metri pătrați. De asemenea, cei amintiți mai sus nu trebuie să fi obținut teren atribuit în baza Legii nr. 15/2003 privind construirea de locuințe pentru tineri în regim propriu. O altă condiție impusă este ca venitul pe membru de familie, la data perfectării contractului, să nu depășească 100% din salariul mediu pe economie.



Recomandări

Proprietarul chioșcului de pe strada Zorilor contestă rezilierea contractului de închiriere a terenului, anunțată de primarul Ion Lungu