Aproape 2.400 de polițiști, mobilizați din cauza codului galben și a protestului transportatorilor



Aproape 2.400 de poliști au fost mobilizați, luni, la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere și pentru fluidizarea traficului, atât în contextul avertizărilor de cod galben, cât și în cel al desfășurării mitingului transportatorilor, informează Poliția Română.Potrivit sursei citate, au fost scoși în stradă 1.769 de polițiști de la rutieră și 619 de la ordine publică. La mitingul transportatorilor, manifestanții participă cu 567 de mașini, dintre care 535 sunt pentru transportul de mărfuri și 32 pentru transportul de persoane, fără să blocheze, însă, circulația. Protestul se desfășoară în 16 județe, mai informează Poliția Română.Transportatorii rutieri de mărfuri au oprit, luni, activitatea și nu au mai trimis mașini în curse, iar autocamioanele care sunt pe trasee se vor duce în parcări, a declarat pentru MEDIAFAX, Augustin Hagiu, reprezentantul Confederației Naționale Rutiere (CNR).În cadrul protestului, unii dintre șoferii de autocamioane aflați pe trasee se deplasează în coloană, cu viteze reduse. Confederația Națională Rutieră a anunțat, în 5 decembrie, că din 9 decembrie transportatorii rutieri de mărfuri opresc activitatea, pe termen nelimitat, susținând că „au epuizat toate căile diplomatice” în relația cu autoritățile, care nu își respectă angajamentele, și că cea mai recentă „lovitură” din partea Guvernului este creșterea accizelor la carburanți.Reprezentanții CNR au mai cerut Guvernului corectarea „anomaliilor legislative actuale, eliminarea actelor de corupție și un dialog constructiv”. Aceștia au criticat existența unor suprapuneri legislative și situațiile în care mai multe acte normative reglementează aceleași situații.Meteorologii au transmis, luni, o nouă avertizare cod galben, valabilă până marți dimineață, pentru 26 de județe, unde va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, iar vântul va depăși la rafală 70 de kilometri pe oră.