Testări

Aproape 23.000 de elevi suceveni din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se pregătesc de evaluări naționale

22.838 de elevi din județul Suceava, din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a, se pregătesc să susțină evaluări naționale. Pentru prima oară evaluarea acestora se organizează la nivel național,ministrul Educației declarând că este necesară o astfel de măsură, în condițiile în care până la clasa a VIII-a nu exista nici o evaluare. Până în prezent, aceste evaluări s-au făcut în sistem pilot, pe un eșantion de școli, însă începând din acest an școlar evaluările vor avea loc la nivel național, cu subiecte unice.
Testările vor începe pe data de 6 mai.
Potrivit insp. Laura Hacman, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Suceava, „7.397 de elevi de clasa a II-a vor fi examinați, 7.447 de clasa a IV-a și 7.994 de clasa a VI-a”.
Elevii claselor a II-a și a IV-a vor fi evaluați la limba română și matematică, iar cei de-a VI-a vor susține testarea la limbă și comunicare și matematică și științe.
Notele nu se vor trece în catalog
În anul școlar în curs, aceste evaluări se vor desfășura în două sesiuni: prima sesiune în perioada 6-15 mai, iar a doua sesiune în perioada 20-29 mai.
În prima sesiune, elevii de clasa a II-a vor da lucrare la limba română pe 6 mai și la matematică pe 8 mai. La clasa a IV-a, proba la limba română se dă pe 13 mai, iar la matematică pe 14 mai. La clasa a VI-a se va da lucrare la limbă și comunicare, pe 14 mai, și la matematică și științe, pe 15 mai. Sesiunea a doua este planificată pentru elevii care au lipsit din motive întemeiate la prima sesiune.
Testele sunt elaborate de Centrul Național de Evaluare și Examinare, fiind formulate în concordanță cu programele școlare în vigoare pentru fiecare disciplină de studiu.
Nivelul de dificultate al testelor va fi mediu. Fiecare test este elaborat pentru a putea fi rezolvat în 25 de minute la clasa a II-a și în 60 de minute la clasele a IV-a și a VI-a.
Rezultatele obținute nu se trec în catalog și sunt valorificate la nivelul unității de învățământ prin elaborarea planurilor individualizate de învățare, consemnarea în portofoliul educațional al elevului, respectiv informarea părinților elevului asupra stadiului competențelor evaluate.
Fiecare test este evaluat de două cadre didactice, pentru fiecare disciplină în parte.
Modele de teste publicate de Ministerul Educației
Ministerul Educației a menționat că prin introducerea evaluărilor naționale la clasele a II-a, a IV-a și a VI-a se poate urmări mai bine cum evoluează fiecare elev, dar și dacă și unde sunt probleme la nivel de școală, de clasă sau de elev.
Prin intermediul acestor testări se va ști în ce măsură elevul și-a însușit elementele de bază specifice vârstei: scris, citit, socotit, insistându-se, ulterior, pe corectarea eventualelor deficiențe. La finele lunii martie, Ministerul Educației Naționale (MEN) a postat pe site-ul subiecte2014.edu.ro/2014modele de teste pentru aceste evaluări naționale.

Recomandări

Cele mai bune rezultate din ultimul deceniu, la bacalaureat și olimpiade, pentru Colegiul „Hurmuzachi” Rădăuți

Peste 400 de elevi din mediul rural au beneficiat de testare vocațională, de ateliere de autocunoaștere și de sesiuni de orientare profesională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională

Primarul din Fălticeni, Cătălin Coman, i-a premiat pe elevii cu cele mai mari medii la bacalaureat și evaluarea națională