Aproape 200.000 de litri de apă minerală, retrași în două zile de controale ale ANPC în București



Comisarii ANPC au retras de pe piață, în urma mai multor controale care s-au desfășurat pe durata a două zile, aproape 200.000 de litri de apă minerală, în condițiile în care aceasta nu era etichetată corespunzător, a anunțat, luni, președintele ANPC Marius Dunca, informează Mediafax.Președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a anunțat că, joi și vineri, au fost verificați 265 de operatori economici, constatându-se abateri la 138 dintre aceștia, pentru care au fost date 96 de sancțiuni în cuantum de 268.500 de lei.Dunca a explicat că, pe rafturile magazinelor, au fost identificate trei categorii de apă cu neregurli.Acesta a anunțat că, prima categorie, a reprezentat-o o apă minerală „minune”, care anunță pe etichetă că „este de șapte ori mai bună” decât restul produselor similare. În acest sens, producătorul susține pe etichetă că apa respectivă „hidratează mult mai bine, crește imunitatea, este un puternic antioxidant, scade colesterolul, reduce procesul de îmbătrânire, esre vrecomandată în curele de slăbire și este ideală pentru gătit”, fără ca în spatele vreuneia dintre aceste calități să existe și un buletin de analiză care să dovedească acest lucru.



Recomandări

Îmbuteliatorii de apă minerală naturală din județ, verificați de inspectorii sanitari

Aproape 150.000 de litri de apă minerală, retrași de pe piață după controale ANPC