Sprijin financiar

Aproape 20.000 de suceveni ar putea beneficia de subvenții la încălzire iarna viitoare



Aproape 20.000 de suceveni ar putea beneficia de subvenții la încălzire iarna viitoare
Aproape 20.000 de suceveni ar putea beneficia de subvenții la încălzire iarna viitoare

– Conform noului proiect de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor, de subvenții pot beneficia toate persoanele ale căror venituri pe membru de familie nu depășesc 500 lei RON, față de 330 lei RON, cât era anul trecut
– Câteva sute de suceveni nu vor avea de plătit nici un leu la încălzire, subvenția lor fiind de 100% din valoarea facturii energiei termice consumate
Numărul sucevenilor care vor beneficia de subvenții la energia termică în iarna care vine ar putea ajunge la 20.000, conform noului proiect de acordare a ajutoarelor pentru încălzirea locuințelor, întocmit de Ministerul Muncii, Solidarității Sociale și Familiei.
Proiectul aduce o serie de modificări importante la legile aflate în vigoare, una din acestea fiind creșterea plafonului de venit pe membru de familie, la acordarea subvențiilor.
Astfel, vor putea beneficia de ajutoare de încălzire toate persoanele ale căror venituri pe membru de familie nu depășesc 500 RON (5 milioane de lei vechi), față de 330 RON (3.300.000 lei vechi), cât era anul trecut.
Șeful serviciului asociații de proprietari din Primăria Suceava, Mihai Hanceriuc, a declarat că, în baza legilor aflate în vigoare anul trecut, 13.000 de suceveni au beneficiat de subvenții la încălzirea locuințelor. În condițiile în care limita maximă a veniturilor pe membru de familie va fi ridicată la 500 RON, se așteaptă ca numărul celor ce vor primi ajutoare de la stat pentru plata energiei termice consumate să crească la aproape 20.000 de suceveni. Asta înseamnă că mai bine de jumătate din proprietarii de apartamente din municipiul Suceava nu vor avea de plătit efectiv decât o parte din contravaloarea facturii energiei termice, restul de bani urmând să le fie acoperit din subvenții, în funcție de veniturile fiecăruia.
– Alocarea ajutoarelor sociale, pe categorii de venituri:
– pentru venituri de până la 125 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 90% din factură
– pentru venituri între 125 și 170 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 80% din factură
– pentru venituri între 170 și 210 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 70% din factură
– pentru venituri între 210 și 250 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 60% din factură
– pentru venituri între 250 și 290 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 50% din factură
– pentru venituri între 290 și 345 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 40% din factură
– pentru venituri între 345 și 390 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 30% din factură
– pentru venituri între 390 și 440 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 20% din factură
– pentru venituri între 440 și 500 RON pe membru de familie, subvenția va fi de 10% din factură
Persoanele singure, ale căror venituri se încadrează în limitele prevăzute mai sus, beneficiază de o compensare cu 10% mai mare față de proporțiile stabilite pentru familie.
– Subvenții și pentru proprietarii de centrale termice de apartament
În proiectul de lege sunt prevăzute subvenții și pentru persoanele care utilizează gazele naturale la încălzirea locuințelor.
Repartizarea acestora e prevăzută în următoarele condiții:
a) o sumă de 210 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează până la 125 lei ;
b) o sumă de 130 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 125 lei și 170 lei;
c) o sumă de 110 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 170 lei și 210 lei;
d) o sumă de 90 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 210 lei și 250 lei;
e) o sumă de 70 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 250 lei și 290 lei;
f) o sumă de 50 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 290 lei și 345 lei;
g) o sumă de 35 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 345 lei și 390 lei;
h) o sumă de 25 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 390 lei și 440 lei;
i) o sumă de 15 lei – familiilor și persoanelor singure al căror venit net mediu lunar pe membru de familie se situează între 440 lei și 500 lei.
Ajutorul pentru încălzirea locuinței cu gaze naturale se acordă în cuantumurile stabilite, dar nu mai mult decât valoarea facturii individuale sau, după caz, a cheltuielilor efectiv
repartizate pentru cantitatea de gaze naturale folosită în perioada sezonului rece.
– Sute de suceveni nu vor avea nimic de plătit pentru căldură la iarnă
O altă noutate a proiectului legislativ este cea de scutire totală de la plată a asistaților sociali. În cazul în care aceștia sunt racordați la sistemul centralizat de încălzire, adică la TERMICA, subvenția care li se acordă pentru plata energiei termice consumate este de 100%.
Dacă în cazul restului beneficiarilor de ajutoare de încălzire, fondurile necesare sunt alocate de stat, pentru beneficiarii legii 416/2001, subvențiile vor fi suportate din bugetul local al Primăriei Suceava.
În cazul în care asistații sociali nu sunt racordați la termoficarea centralizată, utilizând pentru încălzirea locuinței lemne, cărbuni și combustibili petrolieri, aceștia beneficiază de un ajutor de 50 de lei noi lunar, pe durata sezonului rece.
În municipiul Suceava, în prezent, sunt înregistrate 352 de familii care beneficiază de ajutor social, dar numai 173 din acestea stau în apartamente conectate la rețeaua de termoficare centralizată.
Toate aceste familii vor beneficia de subvenții la încălzire, fie prin plata integrală a facturilor lor la energia termică, din fondurile bugetului local, fie prin acordarea celor 50 de lei noi lunar, pentru cei ce stau la case cu încălzire pe lemne sau cărbune.
Suceava, cea mai friguroasă zonă din țară, după Harghita
O altă noutate pe care o va aduce noua lege este cea de împărțire a teritoriului pe zone de temperatură, în funcție de acestea fiind stabilit consumul maxim ce va fi luat în calcul la subvenționarea facturilor din fiecare localitate în parte.
Sunt stabilite astfel trei zone de temperatură: zona caldă, zona temperată și zona rece.
Suceava este situată pe locul doi în lista localităților situate în zona rece, pe primul loc fiind Harghita, iar pe trei, Covasna.
În aceste condiții, la noi, consumul maxim de gigacalorii pentru o cameră este calculat la 1,01 gigacalorii (față de 0,82 în zona caldă), la două camere, consumul maxim acceptat fiind de 1,49 de gigacalorii, la trei camere – 1,94 gigacalorii, iar la patru camere – 2,70 gigacalorii.



Recomandări

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile

Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile
Carduri de 500 de lei pentru preșcolari și elevi nevoiași, și în acest an școlar. Vezi când se depun cererile