Aproape 2.000 de suceveni, majoritatea din zonele Rădăuți și Suceava, au pensii din munca în străinătate

Sucevenii care au lucrat legal în străinătate și au ajuns la vârsta pensionării primesc pensie de la statele respective, chiar dacă au revenit în România. În județul Suceava sunt înregistrate 1.932 de pensii comunitare, cele mai multe în zona Rădăuți – aproximativ 400 de pensii, după care urmează zonele Suceava, Fălticeni, Siret și Câmpulung Moldovenesc, după cum a declarat directorul Casei Județene de Pensii Suceava, Constantin Boliacu. Cea mai mare pensie primită de un sucevean pentru anii munciți în spațiul comunitar este de 7.036 de lei. Cele mai multe pensii comunitare sunt din Italia, apoi Spania, Marea Britanie și Germania.

O altă categorie de pensionari o reprezintă sucevenii care au lucrat în România, dar s-au stabilit în străinătate. Potrivit directorului Casei de Pensii, plăți ale pensiei pentru aceste situații sunt făcute pentru 499 de persoane. Ca țări de destinație, tot Italia se plasează pe primul loc, apoi Spania, Israel, Statele Unite și Germania.

Conform legislației europene, persoanele care au lucrat în mai multe țări pot primi pensia de stat din țara de reședință sau din ultima țară în care au activat, însă numai după ce au împlinit vârsta legală de pensionare stabilită în acele țări. Pentru ca perioadele lucrate în străinătate să fie recunoscute, solicitanții trebuie să fi muncit cel puțin un an în fiecare stat. Cei care au lucrat în mai multe țări UE pot avea dreptul la pensie comunitară, adică o pensie parțială de la fiecare țară în care au lucrat.

Românii care au lucrat în străinătate pot beneficia de pensie în România, deoarece anii lucrați în alte țări pot fi luați în considerare la calculul pensiei, conform acordurilor bilaterale și regulamentelor europene. Cererea de pensionare se depune la casa de pensii din țara de reședință sau din ultima țară în care s-a lucrat, iar aceasta se va ocupa de comunicarea cu celelalte case de pensii implicate.

În județul Suceava, potrivit directorului Constantin Boliacu, la această dată sunt înregistrați 140.627 de pensionari.

După majorările din 2024, creșterea medie a pensiei în județ a fost de 24%. Înainte de majorări, peste 53% dintre pensionarii suceveni aveau pensii între 1.000 și 1.500 de lei. Dintre aceștia, peste 30% aveau pensia de 1.000 de lei.

Pensii speciale au aproximativ 180 de suceveni, cea mai mare de peste 33.000 de lei (6.600 de euro) și cea mai mică de 5.000 de lei (1.000 de euro). În categoria „pensiilor speciale”, media este de circa 20.000 de lei (4.000 de euro).

Recomandări

Președintele CJ Suceava și 92 de primari suceveni, din PSD, PNL și USR, au transmis o scrisoare deschisă premierului și Guvernului

Deputatul AUR Petru Negrea susține că mii de familii de români vor fi sacrificate pe altarul austerității de un Guvern rupt de realitate

Angajații Casei Județene de Pensii au declanșat un protest spontan împotriva deciziei de tăiere a sporului de condiții vătămătoare

Câteva zeci de angajați ai Casei Județene de Pensii Suceava au declanșat vineri un protest spontan în fața instituției