La limita supraviețuirii

Aproape 200 de suceveni cu HIV/SIDA, lăsați de două luni fără medicamente



Aproape 200 de suceveni cu HIV/SIDA înregistrați în evidențele Spitalului Județean de Urgență Suceava nu și-au putut lua tratamentul corect de două luni, întrucât unitatea sanitară a epuizat stocurile de medicamente și nu dispune de fonduri pentru a achiziționa altele noi. Terapia antiretrovirală a persoanelor seropozitive ar trebui să fie asigurată gratuit de stat, însă din decembrie 2013 banii alocați în acest scop s-au epuizat. În lipsa tratamentului, pacienții cu această maladie sunt condamnați la moarte. Avertismentul a fost lansat ieri, de președintele Asociației Red Ribbon Suceava, Dorina Vasile, care a arătat că discontinuitățile în asigurarea medicamentelor dau ocazia virusului să acționeze, ceea ce înseamnă că pacienții pot dezvolta boli oportuniste.
Zilnic, zeci de suceveni cu HIV/SIDA se interesează la secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean de Urgență dacă se pot ridica medicamentele care-i țin în viață. Sunt bolnavi din toate localitățile, dar cărora fără nici o excepție li se solicită să revină pentru informații în zilele următoare, întrucât stocurile de antiretrovirale nu au fost reînnoite. Deși disfuncționalități în aprovizionare se înregistrează regulat, o situație de criză care să dureze atâta timp nu a mai fost semnalată din 2010, iar seropozitivii din județ au început să se teamă din nou pentru viața lor.
Protestele bolnavilor vor începe după data de 10 februarie
Bolnavii cu HIV/SIDA le-au dat termen autorităților sanitare până în 10 februarie pentru a dezamorsa criza. Dacă nu-și vor primi medicamentele până atunci, ei amenință cu proteste în stradă și cu acțiuni în instanță.
„Problemele au început din decembrie, când medicația a fost asigurată parțial, doar pentru câțiva bolnavi, cărora li s-au dat unele medicamente, nu toate, ci numai cele care mai rămăseseră pe stoc. Ni s-a spus atunci că nu există fonduri care să acopere ultima lună din an. Acum, în ianuarie, ne-au comunicat că nu au venit fondurile pentru 2014. Este o bătaie de joc. La această oră, 90% dintre seropozitivi au întrerupt complet tratamentul”, a declarat ieri Dorina Vasile.
Președintele Asociației Red Ribbon Suceava a arătat că dacă fila de buget pe anul acesta care include și banii pentru programul național de HIV/SIDA nu va ajunge în perioada imediat următoare, seropozitivii își vor cere drepturile în stradă sau în instanță. „Vom organiza din nou marșuri de protest și vom da în judecată autoritățile sanitare, în speță Ministerul Sănătății și Spitalul Suceava”, a declarat Dorina Vasile.
Seropozitivii, în pericol de a fi uciși de bolile oportuniste
În decembrie 2013, în evidențele Spitalului Județean de Urgență Suceava se aflau 190 de persoane seropozitive, dintre care 169 urmau tratamentul cu antiretrovirale. Anul trecut, medicii au depistat 19 cazuri noi, iar 17 dintre pacienți au acceptat să se trateze. Din aprilie 2013, de când programul de HIV/SIDA a încetat să mai fie gestionat de Casa de Asigurări de Sănătate, și până luna trecută, peste 2,6 milioane de lei au fost alocați pentru terapia pacienților seropozitivi din județ. Pentru prima oară după mult timp, suma a fost suficientă pentru asigurarea tratamentului, însă din păcate nu a ajuns până la finele anului. Pe tot parcursul lui 2013, nu au fost probleme de finanțare în ceea ce privește terapia seropozitivilor, ci doar mici întreruperi în aprovizionare cauzate de incapacitatea depozitelor farmaceutice de a asigura comenzile. Prelungirea unei situații de criză, care durează deja de două luni, nu va lăsa însă bolnavilor șanse reale de supraviețuire, aceștia riscând să fie uciși de bolile oportuniste pe care le pot dezvolta în lipsa unui tratament corect cu antiretrovirale.
Avertisment: Sincopele în asigurarea medicației cauzează rezistența la tratament
De menționat că pacienții cu HIV/SIDA nu pot achiziționa medicamentele din farmacii, acestea fiind distribuite bolnavilor în cadrul unui program național, doar prin intermediul secției de Boli Infecțioase de la Spitalul Județean de Urgență.
Întreruperea terapiei pune în pericol viața seropozitivilor, în special a celor infectați în spitalele din România în copilărie, în anii 1986-1992. Aceștia sunt bolnavii care au încercat mai multe scheme de tratament, unii dintre ei neavând o altă opțiune de tratament viabilă decât cea pe care o urmează în prezent. “Întreruperea medicației duce la instalarea unei rezistențe față de tratament, care va împiedica bolnavii să reia terapia, în momentul imprevizibil în care statul român va relua aprovizionarea cu medicamente”, a spus Dorina Vasile, cu precizarea că situația de la Suceava nu este unică, și alte județe din țară având probleme cu finanțarea.



Recomandări

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Numărul sucevenilor care s-au vaccinat împotriva gripei a scăzut la aproape jumătate față de acum 2 ani. În spitale, vineri erau internați 138 de pacienți cu gripă

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Doctorii suceveni, „uitați” de către colegii lor din centrele universitare vechi, că tratează pacienți cu AVC 24 de ore din 24, 7 zile din 7

Pacienții asigurați au acces gratuit la îngrijiri medicale și paliative la domiciliu, dar în realitate într-o lună doar circa 70 de pacienți beneficiază de acest serviciu