Concurs

Aproape 200 de elevi au participat la Olimpiada județeană „Cultură și spiritualitate românească”

Aproape 200 de elevi au participat la olimpiadă

196 de elevi din 45 de unități școlare din județ (112 de la gimnaziu și 84 liceeni) au participat la etapa județeană a Olimpiadei interdisciplinare „Cultură și spiritualitate românească”, o competiție pentru disciplinele limba și literatura română și religie.
Competiția s-a desfășurat la finele săptămânii trecute, la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” din Suceava.
Olimpiada a fost inițiată de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, încă din 2008.
Potrivit inspectorului școlar pentru religie Daniela Ceredeev, „această olimpiadă interdisciplinară reprezintă un concurs de excelență care se adresează elevilor cu aptitudini, înclinații și interese deosebite pentru disciplinele limba și literatura română și religie (toate cultele)”.
Aceasta a mai arătat că tematica olimpiadei se circumscrie genericului „Frumusețea sacră a lumii”, subtemele de abordat în acest an fiind următoarele: Creația ca dar al iubirii divine (clasa a V-a); Eu și universul meu familiar (clasa a VI-a); Omul în comuniune cu semenii și divinitatea (clasa a VII-a); Iubirea ca formă de comuniune și împlinire (clasa a VIII-a); Libertate și responsabilitate în lumea contemporană (clasa a IX-a); Conștiința și demnitatea în viața tinerilor (clasa a X-a); Frumosul în creația divină (clasa a XI-a); Existența între sacru și profan (clasa a XII-a).
Cel mai bun rezultat i-a aparținut elevului Sebastian Juravle, din clasa a XII-a, de la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolit Dosoftei” Suceava, care a obținut punctaj maxim, calificându-se la etapa națională.
Etapele naționale ale olimpiadei se vor desfășura la Alba Iulia (gimnaziu) și Bihor (liceu).

Recomandări

Clasă Confucius inaugurată la Colegiul ”Ștefan cel Mare”. Limba și cultura chineză, mai aproape de elevi

Burse școlare de peste 6 milioane și jumătate de euro, încasate de elevii suceveni în această lună

„Ora de Biblie” 2025: Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, alături de cei peste 7.500 de elevi care au citit integral Scriptura într-o oră

Liceul Teoretic „Iorgu Vârnav Liteanu” din Liteni, punte între tradiție și inovație la Cercul Pedagogic al profesorilor de Socio-Umane