Lege modificată

Aproape 200 de apartamente ANL din Suceava, scoase la vânzare

Chiriașii locuințelor ANL vor putea să cumpere apartamentele și garsonierele în care locuiesc
Chiriașii locuințelor ANL vor putea să cumpere apartamentele și garsonierele în care locuiesc

Chiriașii locuințelor ANL vor putea să cumpere apartamentele și garsonierele în care locuiesc chiar dacă au doar un an de când le-au primit.
În municipiul Suceava există 194 de locuințe ANL care corespund acestui criteriu, aprobat în ședința de ieri a Guvernului României.
Cele mai multe locuințe ANL care pot fi scoase la vânzare sunt cele din cartierul Privighetorii, din Burdujeni – 168 de apartamente și garsoniere, date în folosință în două etape.
Acestora li se adaugă încă 26 de locuințe în blocurile ANL din Obcini, situate vizavi de Metro.
Prin modificarea Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, locuințele închiriate se pot vinde titularilor contractelor de închiriere, numai la solicitarea acestora, după expirarea a minimum un an de închiriere neîntreruptă.
Valoarea de vânzare a locuinței se calculează de autoritățile administrației publice locale sau de operatorii economici în a căror administrare se află imobilele respective și reprezintă valoarea de înlocuire diminuată cu amortizarea calculată de la data punerii în funcțiune a locuinței până la data vânzării acesteia. Valoarea de înlocuire a locuințelor care urmează a fi vândute, precum și actualizarea anuală se realizează prin ordin comun al ministrului Dezvoltării regionale și turismului și al ministrului Finanțelor publice.
Fondurile obținute din vânzarea acestor locuințe vor fi direcționate către construirea de noi locuințe prin ANL.

Recomandări

Trai ca-n Evul Mediu, dar la bloc – apartament debranșat de la toate utilitățile, posibil focar de boli, în municipiul Suceava

Aproape 200.000 de lei licitați pentru atribuirea locurilor de parcare de domiciliu la prima etapă a licitației organizate de Primăria Suceava

Cockteil…cu amor, umor și poezie. Invidia la români (2)

Școlile din municipiul Suceava solicită primăriei aproape 300.000 de lei pentru decontarea navetei cadrelor didactice

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vinde apartamentele

Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele
Deputatul AUR Petru Negrea atrage atenția că 71 de familii de mineri din Crucea și Ostra riscă să ajungă în stradă după ce statul le vine apartamentele