– Aceasta după ce conducerea Grupului MOBEXPERT a decis închiderea Stratus Mex, deoarece fabrica nu mai avea capacitatea de a face față producției de placaj la prețuri care să poată intra în competiție cu importurile din țările asiatice
– Cei 192 de angajați care urmează a fi disponibilizați vor primi între 3 și 10 salarii compensatorii, precum și contravaloarea concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2006 și perioadei de preaviz
– Pe terenul unde se află în momentul de față fabrica Stratus Mex urmează să se construiască un centru comercial
Aproape 200 de angajați ai uneia dintre fabricile SC MOBEXPERT din județul Suceava vor fi trimiși în șomaj, a anunțat conducerea acestei firme. Potrivit unui comunicat de presă, în cursul zilei de ieri s-a luat decizia ca în perioada imediat următoare, cei 192 de salariați ai fabricii Stratus Mex să fie disponibilizați. Directorul Grupului Mobexpert, Dan Șucu, a afirmat că pentru toți angajații care vor fi trimiși în șomaj Stratus Mex va asigura pachete compensatorii peste prevederile Contractului Colectiv de Muncă. Astfel, în urma negocierilor care au avut loc ieri cu Sindicatul Mex, vor fi plătite între 3 și 10 salarii compensatorii, în funcție de vechimea în muncă), alături de contravaloarea concediului de odihnă aferent perioadei lucrate în anul 2006 și perioadei de preaviz. Pe de altă parte, trebuie spus că în urma discuțiilor avute cu conducerea fabricii Stratus Mex, liderul de sindicat Mex Suceava, Mircea Petrariu, s-a arătat mulțumit de nivelul plăților compensatorii ce vor fi acordate salariaților disponibilizați, adăugând că „am înțeles că această decizie este luată în ultimă instanță, și poate sprijini dezvoltarea pe platformă, pe termen lung”. Mai mult, directorul MOBEXPERT a ținut să mai adauge că Stratus Mex va colabora cu Agenția Județeană de Ocupare a Forței de Muncă Suceava pentru a susține activitatea de reorientare și reconversie profesională a angajaților disponibilizați. El a mai adăugat că această decizie a fost luată după ce tot în cursul zilei de ieri Grupul Mobexepert a hotărât să se concentreze, în cazul activităților sale desfășurate la Suceava, exclusiv asupra activității de producție de mobilier, ceea ce presupune renunțarea la producția de placaj, realizată prin fabrica Stratus Mex. În acest sens, Dan Șucu a precizat că cealaltă fabrică a MOBEXPERT, Moldo Mex, care produce scaune și mobilă, va beneficia în cel de al patrulea trimestru al acestui an de reparații și de noi investiții, estimate la o valoare de aproximativ 1,5 milioane de euro, și de o reașezare a fluxurilor de producție. „Astfel, Stratus Mex, firma producătoare de placaj, își va opri activitatea. Dorim să putem menține calitatea producției la prețuri pe care cumpărătorii noștri le găsesc acceptabile. Am optat pentru direcționarea resurselor către creșterea eficienței în activitatea noastră de bază, producția de mobilier. În condițiile actuale ale pieței, Stratus Mex nu mai avea capacitatea necesară de a face față producției de placaj la prețuri care să poată intra în competiție cu importurile din țările asiatice”, a spus directorul general al Grupului Mobexpert. El a mai adăugat că pentru a valorifica activele Stratus Mex în vederea investițiilor care vor fi făcute la Moldo Mex, Grupul Mobexpert a decis să vândă terenul pe care se află în prezent Stratus Mex și o secție inactivă a Moldo Mex. „În acest sens au fost demarate demersurile legale pentru obținerea unui aviz urbanistic în vederea folosirii terenului pentru construirea unui centru comercial, o destinație diferită de cea actuală. Interesul manifestat de potențiali investitori, de a ridica la Suceava primul centru comercial de anvergură poate crea, în viitorul apropiat, peste 2.000 de locuri de muncă”, a încheiat Dan Șucu.





