Timp de nouă zile

Aproape 18.000 de familii din municipiul Suceava rămân, de astăzi, fără apă caldă



Aproape 18.000 de apartamente din municipiul Suceava racordate la sistemul centralizat de termoficare vor rămâne, începând de astăzi, fără apă caldă la robinete
Aproape 18.000 de apartamente din municipiul Suceava racordate la sistemul centralizat de termoficare vor rămâne, începând de astăzi, fără apă caldă la robinete

Aproape 18.000 de apartamente din municipiul Suceava racordate la sistemul centralizat de termoficare vor rămâne, începând de astăzi, fără apă caldă la robinete.
Furnizarea apei calde va fi oprită timp de nouă zile, până la data de 3 august.
După ce au fost amăgiți cu promisiuni pentru a nu se debranșa de la sistemul centralizat, sucevenii au primit din nou vestea că o revizie se impune taman în cea mai fierbinte perioadă a anului.
Este o măsură cu care locuitorii Sucevei fără centrală de apartament se confruntă de ani de zile, tocmai în toiul verii, de chinul dușului cu apă rece și de primitiva băiță la lighean scăpând doar sucevenii care și-au instalat boilere electrice și încălzitoare de apă instant.
Ba mai mult, cel puțin săptămâna aceasta, prognozele meteo sunt parcă în ciuda sucevenilor condamnați la lighean, de luni până duminică fiind anunțate temperaturi de peste 30 de grade Celsius.
Mugurel Corlățan, directorul noii societăți de termoficare din oraș, explică faptul că „SC Thermonet SRL anunță beneficiarii de agent termic că în perioada 25.07.2016 – 03.08.2016 se va proceda la sistarea furnizării apei calde de consum în municipiul Suceava, în scopul efectuării lucrărilor de revizii și reparații anuale planificate, necesare asigurării condițiilor tehnice de furnizare a energiei termice în sezonul rece următor”. În perioada menționată, Thermonet va interveni în șase puncte vulnerabile ale sistemului de termoficare, din toate cartierele Sucevei.
În toată această situație care trimite Suceava cu 100 de ani în urmă, dacă e să vedem și partea plină a paharului, am putea menționa că, în anii trecuți, când serviciile de termoficare erau asigurate de Termica, revizia de vară dura o lună de zile, furnizarea acestui serviciu fiind sistată pe durata întregii luni august.



Recomandări