„Luna plantării arborilor”

Aproape 150.000 de puieți de arbori, plantați în cadrul Ocolului Silvic Pătrăuți

Elevii au învățat cum se plantează arborii și care este rolul pădurii
Elevii au învățat cum se plantează arborii și care este rolul pădurii

Silvicultorii suceveni au oferit o importantă lecție de viață elevilor din școlile județului, implicându-i pe aceștia în acțiuni de plantare de arbori, în cadrul cărora cei mici au învățat rolul și importanța pădurilor, au aflat cum se plantează arborii, oferindu-li-se șansa de a planta ei înșiși puieții pe care pot să-i vadă cum cresc odată cu ei.
De o astfel de lecție în aer liber, în mijlocul „plămânului verde” al planetei – pădurea, au avut parte zilele trecute elevii Școlii Gimnaziale „Ion Creangă” și cei ai Școli Gimnaziale Nr. 8, ambele din municipiul Suceava, acțiunea fiind realizată cu sprijinul conducerii Direcției Silvice Suceava.
Copiii, însoțiți de cadrele didactice, au fost implicați în acțiunile de plantare a puieților de arbori pe raza Ocolului Silvic Pătrăuți.
Șeful de ocol, ing. Stelian Chidoveț, le-a prezentat elevilor câteva date despre activitatea silvicultorilor, a ocolului pe care îl administrează și un scurt istoric al organizării acțiunilor prilejuite de „Luna plantării arborilor”.
„În primăvara acestui an, pe raza Ocolului Silvic Pătrăuți se execută lucrări de împăduriri pe o suprafață totală de 40,1 ha, din care 14,6 ha fond forestier de stat, 2,9 ha suprafețe aflate în proprietatea unităților teritorial administrative și 22,5 ha suprafețe aparținând persoanelor fizice. Pe lângă împăduriri, există o suprafață de 9,9 ha în care se vor facecompletări. În lucrările de regenerare Ocolul Silvic Pătrăuți a utilizat 147.000 de puieți de arbori, din speciile stejar, gorun, fag, frasin, paltin, cireș și salcâm”, ne-a precizat șeful ocolului silvic, ing. Stelian Chidoveț.
Puieți de stejar, în vase cu pământ, oferiți tinerilor participanți la acțiunile de împădurire
Micii silvicultori de o zi, care au fost implicați în această acțiune în cadrul programului „Școala altfel”, au fost instruiți de personalul silvic cu privire la modul de lucru, normele de securitate și de sănătate în muncă, după care, cu puieții de arbori în mână, au trecut la treabă, împânzind un versant din zona Zamca, pe care l-au împădurit.
Drept mulțumire pentru ajutorul dat și efortul depus, după împădurirea suprafeței respective, fiecare elev a primit în dar, simbolic, câte un puiet din specia stejar, cu pământ la rădăcină, într-un vas, de care să aibă grijă în anii următori și să-l planteze într-un loc drag lor.
„Gestul simbolizează disponibilitatea silvicultorilor suceveni de a-i sprijini pe elevi și cadrele didactice în demersul lor de a descoperi tainele naturii, de educare a generațiilor tinere în spiritul respectului față de pădure și față de mediu în general”, a declarat șeful Direcției Silvice Suceava, Sorin Ciobanu, care a încurajat organizarea și desfășurarea manifestărilor de acest gen cu toate instituțiile solicitante, dar în mod special cu unitățile școlare.
Acțiunea a fost sprijinită și de firma prestatoare de lucrări SC Cim SRL, reprezentată de Mariana Agavriloae, firmă care a executat transplantarea puieților de stejar oferiți de reprezentanții Ocolului Silvic Pătrăuți, din pepinierele cantonale în vasele puse la dispoziție de firmă, spre bucuria și aprecierea elevilor participanți.
Scopul acțiunii desfășurate în cadrul „Lunii plantării arborilor” este acela de formare a unei conștiințe ecologice la generațiile tinere, de sensibilizare a opiniei publice și de conștientizare a comunităților locale cu privire la importanța pădurii în păstrarea unui mediu curat, a conservării biodiversității, a menținerii echilibrului ecologic și nu în ultimul rând a vieții, fiind evidențiate efectele negative ale diverselor activități umane asupra pădurii și implicit asupra mediului.

Elevii școlilor 8 și 9 din Suceava au plantat arbori pe un versant al zonei Zamca

Recomandări

Reprezentanții din Brodina, Vama și Gura Humorului, pe podium la concursul „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița
Câștigătorii concursului „Cel mai bun fasonator”, desfășurat la Ocolul Silvic Moldovița

Peste 40 de pompieri militari și silvicultori s-au luptat miercuri până târziu în noapte cu un incendiu în fondul forestier la Sadova