Aproape 150 de proiecte realizate în parteneriat de autoritățile locale române și ucrainene au fost finanțate cu fonduri europene prin Programul de Vecinătate România Ucraina 2004 – 2006. Biroul Regional pentru Cooperare Transfrontalieră Suceava a organizat în cursul zilei de ieri conferința de închidere a schemelor de granturi finanțate prin PHARE CBC în cadrul Programului de Vecinătate, care s-a adresat administrațiilor locale și organizațiilor non-guvernamentale din județele Suceava, Maramureș, Satu Mare, Botoșani și Tulcea. În toate aceste județe au fost aprobate 147 de proiecte, cu o valoare totală de 19 milioane de euro.
Prezent la această întâlnire, șeful administrației județene, Gheorghe Flutur, a declarat că în județul Suceava au fost promovate proiecte care au vizat dezvoltarea infrastructurii, dar și mai multe proiecte culturale și sociale.
„Avem o experiență foarte bună pe programele europene care s-au derulat după 2007 și mă refer la Programul Operațional Regional, care a avut și are un succes deosebit. Începem să avem avantaje pe Programele Operaționale Sectoriale, de exemplu pe mediu, unde administrațiile locale beneficiază de proiecte extrem de importante pentru infrastructura de apă canal sau colectarea deșeurilor. Și acum venim și cu un program complementar, acest program transfrontalier, care pentru județele de graniță dă posibilitatea să dezvoltăm anumite activități unde nu am putut să prindem fonduri europene nici înainte de 2007 și nici pe POR sau POS după 2007”, a spus Flutur.
Proiect pentru modernizarea drumului către punctul de frontieră de la Izvoarele Sucevei
Gheorghe Flutur a adăugat că de Programul de Vecinătate au beneficiat mai multe comunități locale, primari din județul Suceava stabilind parteneriate cu autorități locale din Ucraina sau Republica Moldova pentru a promova proiecte comune.
„Și cred că în perioada următoare echipele de lucru formate din specialiști din România, Ucraina și Republica Moldova trebuie să se întâlnească foarte des. Mai ales că din toamnă se dă drumul la acea secțiune a programelor strategice”, a arătat Gheorghe Flutur.
Președintele Consiliului Județean Suceava a arătat că împreună cu autoritățile din Ucraina și Republica Moldova vor fi promovate proiecte pentru dezvoltarea infrastructurii rutiere către punctul de frontieră din Izvoarele Sucevei, precum și pentru regularizarea râurilor Siret, Suceava și Prut.