Aproape 130 de mii de elevi și preșcolari suceveni vor fi, în perioada 30 ianuarie – 7 februarie, în vacanță intersemestrială, care succede sfârșitul primului semestru. Cursurile semestrului al doilea vor începe luni, 8 februarie, și se vor termina pe 12 iunie.
Singurii elevi din județul Suceava care nu se vor putea bucura de această vacanță intersemestrială sunt elevii de la Grupul Școlar Bivolărie.
Cei aproximativ 170 de elevi cu deficiențe de auz care învață la Grupul Școlar Bivolărie nu vor avea vacanță intersemestrială, dar vor beneficia de o vacanță prelungită de Paști. După cum a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Suceava, Petru Carcalete, „la Grupul Școlar Bivolărie vacanța intersemestrială va fi transferată la cea de Paști. Acolo sunt elevi din toată țara. Nu pot fi transportați de patru ori pe an acasă și înapoi la școală”.
Carcalete a mai precizat că la cererea școlii, dar în primul rând la cerea părinților care au copii la Grupul Școlar Bivolărie, se aprobă în fiecare an această solicitare.
Conform structurii anului școlar 2009 – 2010, aprobat de Ministerul Educației, elevii vor veni la școală 35 de săptămâni, începând cu 14 septembrie. Vacanța de Paști este programată în perioada 3 – 11 aprilie. Elevii vor relua cursurile școlare pe 12 aprilie. Prima zi din vacanța de vară va fi pe 12 iunie.
Învățământ
Aproape 130 de mii de elevi și preșcolari suceveni, în vacanță intersemestrială
