Aproape 1,2 mil. de declarații de avere și interese, procesate de inspectorii ANI în 2012



Inspectorii ANI au procesat anul trecut aproape 1, 2 milioane de declarații de avere și interese, se arată în raportul de audit extern independent al activității Agenției pe 2012, care remarcă abordarea modernă a managementului ANI și creșterea numărului de dosare câștigate în instanță.
Raportul de audit extern independent al activității Agenției Naționale de Integritate (ANI) pe 2012, realizat de compania Deloitte Audit, remarcă faptul că Agenția este percepută ca un model de bună practică la nivel internațional, atât pentru statele în curs de dezvoltare, cât și pentru democrațiile consolidate.
De asemenea, raportul a constatat abordarea modernă a managementului ANI, implementarea a 90% din obiectivele Strategiei de prevenire si combatere a averilor nejustificate, conflictelor de interese și incompatibilităților, precum și creșterea numărului de dosare câștigate în instanță.
Misiunea de audit, desfășurată timp de zece săptămâni, a fost făcută în conformitate cu Standardele Internaționale privind Serviciile Conexe. Raportul de audit a fost aprobat în unanimitate, fără recomandări, de către membrii Consiliului Național de Integritate, în ședința publică din 24 mai.
Activitatea personalului inspecției de integritate în 2012 a avut două perioade, respectiv septembrie 2011- februarie 2012 și iunie 2012 – decembrie 2012, se arată în raport.
În prima perioadă, au fost făcute verificări preliminare la nivelul administrației publice locale, fiind analizate 89 de entități, pentru care au fost identificați consilierii locali și județeni și rudele acestora până la gradul patru. Astfel, s-a urmărit identificarea potențialele situații de conflicte de interese și de incompatibilitate.
La finalizarea verificărilor, se arată în documentul citat, au fost demarate procedurile de evaluare în cazul a 190 de consilieri locali și județeni, pentru verificarea respectării regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților în mandatul 2008-2012.
În a doua perioadă, se arată în document, au avut loc alegeri locale și parlamentare, fiind înregistrate 21.575 de adrese la nivelul Agenției, prin care au fost trimise declarațiile de avere și de interese ale candidaților, precum și ale persoanelor care aveau obligația declarării la termenele prevăzute de dispozițiile Legii 176 din 2010.
Astfel, se arată în raport, în 2012 au fost procesate 1.177.047 de declarații de avere și de interese, pentru care au fost realizate verificări preliminare cu scopul identificării respectării termenelor de depunere a acestora.
Auditorul notează că, în urma examinărilor realizate asupra activității inspecției de integritate, în speță a dosarelor incluse în eșantionul supus testării, a identificat un număr de 99 de cazuri din 193 de dosare unice testate care au fost lăsate în nelucrare mai mult de 30 de zile, – în sensul în care, deși procedura de evaluare a fost complet realizată, raportul de evaluare – actul final care închide o lucrare, nu a fost întocmit.
„Activitatea inspecției de integritate se remarcă prin volumul de dosare instrumentate de către inspectorii de integritate, înregistrându-se o medie de peste două sute de dosare în lucru per inspector în cursul anului 2012 (cu un maxim de patru sute de dosare în lucru per inspector). În ceea ce privește activitatea desfășurată de către șefii de servicii, directori, directori generali, am constatat că aceștia realizează atât activități de verificare pentru dosarele ce le-au fost repartizate, cât și supervizare și monitorizare a activității inspectorilor de integritate din subordine”, se mai arată în documentul citat.
Raportul menționează și faptul că „în desfășurarea activității ANI un factor cheie îl reprezintă Sistemul Informatic de Management Integrat al Declarațiilor de Avere și Interese (SIMIDAI), care a devenit mai eficient și este folosit cu succes de către inspectorii de integritate”.
Auditorii externi au remarcat și faptul că Agenția „a implementat în proporție de 90% recomandările aferente observațiilor rezultate în urma auditului extern al managementului ANI pentru anii 2009, 2010 și 2011”, nefiind identificate „deficiențe în ceea ce privește managementul ANI”.
„Conducerea instituției a adoptat o abordare modernă, bazată pe elaborarea și dezvoltarea sistemelor de control managerial în procesul decizional, dovedind totodată eforturi focalizate pe oportunități, independență operațională și o atitudine pro-activă, asigurând implementarea pe termen scurt mediu și lung a unor obiective clare și coerente asumate de către conducerea Agenției”, se mai arată în document.
În raportul de audit se subliniază și faptul că „Agenția Națională de Integritate reprezintă un pilon de bază al Strategiei Naționale Anticorupție 2012 – 2015”. „Contribuția Agenției la SNA s-a materializat în implicarea activă atât în elaborarea Strategiei, cât și în procesul de evaluare care se va desfășura la nivelul administrației publice centrale și locale, în cadrul ministerelor și a instituțiilor anticorupție”, se arată în raport.
În ceea ce privește activitatea departamentului juridic, auditorii au reținut „o creștere cantitativă a numărului de dosare câștigate în instanță”.
Procedurile utilizate de auditori au constat în analiza a 193 dosare de evaluare (eșantion selectat aleatoriu), verificarea implementării a 160 proceduri operaționale actualizate și realizarea a zeci de interviuri cu angajații și managementul instituției.