Distracție

Aproape 100.000 de persoane, prezente la Zilele Sucevei de la Iulius Mall



Spectatori la concertele de sâmbătă seară
Spectatori la concertele de sâmbătă seară

Manifestările organizate cu ocazia Zilelor Sucevei au avut priză la public, în ciuda frigului și a ploilor care s-au abătut peste oraș în zilele respective.
Astfel, în cele patru zile de manifestări legate de Zilele Sucevei, aproape 100.000 de persoane au trecut pragul Iulius Mall Suceava, care a fost partenerul Primăriei Suceava în organizarea evenimentelor cultural-artistice.
Lunga serie a evenimentelor pregătite pentru buna dispoziție a sucevenilor, a locuitorilor din orașele limitrofe și a turiștilor a fost deschisă de prezentarea cetățenilor de onoare ai Sucevei, de cele 20 noi Cupluri de Aur, de Fanfara Primăriei Municipiului Suceava, de recitalurile susținute de interpreții populari Marius Zgâianu și Alexandru Recolciuc sub genericul „De la noi din Bucovina”, precum și de concertul extraordinar al Ansamblului Ciprian Porumbescu, alături de invitații săi.
Festivalul Sărmăluțelor Bucovinene „Gălușca de Aur” a debutat în Iulius Mall, fiind acompaniat, întreaga zi de sâmbătă, de Fanfara de la Calafindești și ansamblurile Dor de Bucovina din Suceava, Trandafir de Bucovina din Milișăuți și Florile Vicovului din Vicov. Organizat de Asociația Părinților cu Copii cu Nevoi Speciale Suceava, în parteneriat cu Primăria Municipiului Suceava și Iulius Mall, festivalul a impresionat și prin cauza nobilă pentru care au fost scoase la vânzare mai bine de 1.000 de sărmăluțe, cei 819 lei obținuți fiind donați copiilor și tinerilor de la Centrul „Blijdorp – O nouă viață”.
Dintre cele șase restaurante care s-au înscris la concursul de gătit sărmăluțe, trofeul „Gălușca de Aur” a fost decernat anul acesta restaurantului Brădet din Suceava. Pentru că s-a bucurat de succes, Festivalul Sărmăluțelor Bucovinene se dorește a deveni o manifestare cu tradiție la viitoarele ediții ale Zilelor Sucevei.
Sâmbătă seară, sucevenii, în special tinerii, au avut parte de concerte extraordinare susținute de trupe precum Fly Project, Desperado, Odyssey, 99 Degree sau de interprete precum Celia și Mary, seara fiind încheiată cu un spectaculos foc de artificii.
Și cei mici s-au simțit bine la „Zilele Sucevei”, în parcarea Iulius Mall fiind amenajate spații dedicate lor pentru distracție.
Duminică, spectatorii din parcarea centrului comercial au fost încântați de spectacolele grupului Visul copiilor, Fanfara Stamate, ansamblurile Balada Bucovinei, Arcanul, Sălceanca și formația Unic.