Sărăcie

Aproape 1.000 de pensionari s-au împrumutat înainte de sărbători



Pensionarii, la rând la ghișeul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor
Pensionarii, la rând la ghișeul Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor

Aproape 1.000 de pensionari din municipiul Suceava și comunele din împrejurimi au făcut împrumuturi înainte de sărbători la Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor (CARP). Oamenii au solicitat și primit, în medie, câte 2.000 de lei, însă norocoși au fost numai cei care au depus cereri din timp, asociația fiind în imposibilitatea de a onora toate solicitările, din cauza numărului lor foarte mare. Numai pensionarilor din municipiul Suceava le-au fost acordate 450 de împrumuturi, în timp ce pensionarii din mediul rural (din cele 23 de comune din jurul Sucevei în care asociația are membri) au intrat în posesia a 404 împrumuturi.
„Cei care au solicitat împrumuturi în ultimele zile au fost programați pentru luna februarie, deoarece nu mai există fonduri suficiente. Excepție fac doar situațiile speciale, mă refer aici la împrumuturile pentru tratamente medicale costisitoare, operații sau decese. Aceste cazuri se discută în consiliul de administrație, iar împrumuturile se acordă imediat”, a explicat Dumitru Savu, președintele CARP Suceava.
El a arătat că în această perioadă a anului, împrumuturile cresc în procente semnificative, pe lângă problemele de zi cu zi oamenii fiind „înghesuiți” de plata facturilor la încălzire sau de cheltuielile necesare unei mese decente de Crăciun și Anul Nou.
Din împrumut în împrumut
Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor Suceava are 21.600 de membri care plătesc lunar cotizație. Pe baza acestor depuneri oamenii pot achiziționa produse mai ieftine de la magazinele asociației, pot obține împrumuturi cu dobânzi avantajoase și primesc un ajutor de înmormântare.
În jur de 7.000 de membri au împrumutat cel puțin o dată bani de la asociație, iar o parte dintre ei trăiesc de la un împrumut la altul.
„Iau acum bani pentru sărbători, dar așa fac tot anul. Iau bani cam cât o pensie, îmi plătesc datoriile, iar până să achit creditul rămân iar cu datorii, și tot așa”, ne-a spus o bătrână venită la ghișeele CARP Suceava.
„Am luat 20 de milioane, nevasta a împrumutat și ea 20 de milioane, luăm pentru nevoi personale. Am luat bani să ne ajutăm copiii, ne-am pus gresie și faianță, ne descurcăm cum putem”, ne-a spus Constantin Bejan, care s-a recomandat membru vechi al asociației.
Masă de sărbători, facturi, izolații la bloc
Dumitru Savu ne-a explicat că pensionarii împrumută bani pentru cele mai diverse probleme. În afara necesităților de sezon (masa de sărbători, factura, achiziționarea de lemne de foc) în ultima vreme pensionarii solicită în număr mare sume pentru lucrările de izolare a blocurilor.
Conform regulamentelor CARP Suceava, suma maximă care poate fi împrumutată pensionarilor este de 8.000 de lei. Dacă cer împrumut echivalentul sumei pe care o au depusă la asociație, li se percepe o dobândă de 3%, dacă solicită o sumă dublă față de cât au în cont dobânda este de 6%, în timp ce un împrumut triplu față de valoarea depunerii se acordă cu o dobândă de 9%.
CARP Suceava este o organizație independentă care rulează banii membrilor săi, fiind organizată ca o formă de ajutor social între pensionari.
Revelion pentru pensionari
Pe 3 ianuarie, CARP Suceava organizează Revelionul pensionarilor, pentru membrii săi. Pentru doar 50 de lei, într-o sală cu peste 300 de locuri, la Colegiul Tehnic Petru Mușat Suceava, pensionarii pot petrece având asigurată masă, băutură și muzică, cu o formație profesionistă. Biletele sunt deja în majoritate rezervate.



Recomandări

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat

Deputatul AUR Veronica Grosu atrage atenția că România se împrumută la cele mai mari dobânzi din UE din cauza deficitului bugetar foarte ridicat