Proiect educațional

Aproape 100 de copii au participat la activitatea „Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale”, la Muzeul de Istorie Suceava

Aproape 100 de copii au participat, în perioada 10 -14 iulie 2023, la activitatea „Micii bijutieri – atelier de bijuterii medievale”, la Muzeul de Istorie Suceava. „Călătoria în lumea fascinantă a podoabelor medievale” a ajuns la final. Copiii și-au dorit să afle ce podoabe purtau domnii și domnițele, boierii, oamenii din popor în urmă cu câteva sute de ani. „Le mulțumim prietenilor dragi, copiilor cu care am explorat sălile cu nume de poveste ale Muzeului de Istorie Suceava – Sala Tezaur și Sala Sfatului Domnesc, în căutarea și admirarea comorilor ce sunt păstrate aici. Sunt copii cu care am povestit și care ne-au povestit despre Evul Mediu, copii care și-au arătat măiestria în a crea și reda podoabe după modelele văzute la muzeu”, au transmis, la finalul proiectului, reprezentanții muzeului sucevean.
Participanții, elevidin clasele a III-a și a IV-a,au socializat, au legat prietenii, au creat podoabe, după modelele văzute în sălile muzeului, s-au întrecut unii cu alții în măiestrie, s-au bucurat împreună de minunile ieșite din mâinile lor și au plecat, la sfârșit de atelier, bucuroși și dornici să participe și la alte ateliere de creație organizate de muzeu. „Le mulțumim copiilor, părinților, cadrelor didactice, pentru că au ales să petreacă timp frumos la muzeu”, au mai transmis reprezentanții Muzeului Național al Bucovinei.

Recomandări

Între cerneală și istorie: „Povestea scrierii” trăită de elevii din Liteni la Muzeul de Istorie Suceava

Poveștile modei din Evul Mediu, veșminte și bijuterii medievale restaurate în Bucovina, la Muzeul de Istorie Suceava

Elevii pot să descopere blazoanele nobililor bucovineni și semnificația lor ascunsă în cadrul unui atelier creativ, la Muzeul de Istorie

Elevii pasionați de istorie, artă și scriere frumoasă pot să se înscrie la un Atelier de caligrafie