Eveniment

Aprinderea bradului de Crăciun, întâmpinată de suceveni cu strigăte de bucurie

Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad

Prima lună de iarnă calendaristică, dar și luna cadourilor, cu sărbătorile sale îndrăgite atât de cei mici, cât și de cei mari, a fost marcată de suceveni prin aprinderea luminilor de sărbătoare în oraș.
Nerăbdători, sute de oameni s-au adunat în parcul Policlinicii Areni, unii fiind prezenți chiar și cu o oră înainte de momentul anunțat pentru aprinderea luminilor în bradul de Crăciun.
Atmosfera de sărbătoare a fost întreținută și de fanfara Primăriei Suceava, care interpreta cântece specifice Crăciunului, astfel încât, în jurul orei 18.00, parcul devenise neîncăpător pentru mulțimea venită special pentru a participa la aprinderea bradului de Crăciun, de 1 Decembrie, o tradiție păstrată în Suceava de opt ani de zile.
Numărătoare inversă la aprinderea bradului
La fel ca în ceilalți ani, onoarea de a aprinde luminile de sărbătoare în brad i-a fost încredințată unui copil, un băiat din public, căruia i-a fost înmânat panoul de comandă al luminilor, acesta fiind ajutat de primarul Ion Lungu și de președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, să răsucească butonul de control.
Atunci când mai erau doar câteva secunde înaintea orei 18.00, toți cei adunați în jurul bradului au început numărătoarea inversă, în cor, pentru ca apoi, din mulțime, să se audă exclamații de uimire și admirație, dar și strigăte de bucurie, când luminile decorative s-au aprins în copăceii din parc și în cele din urmă în bradul înalt de 12 metri.
Adunați în jurul bradului superb împodobit, sucevenii au cântat “La mulți ani!”, acompaniați instrumental de fanfară.
Primarul Sucevei le-a mulțumit sucevenilor care au venit special pentru a participa la acest eveniment.
Gheorghe Flutur a spus că își dorește ca 2012 să fie anul municipiului Suceava, în care se vor contura marile proiecte. “Crăciun fericit și sărbători fericite! La mulți ani, Suceava!”, a fost urarea cu care cei doi și-au încheiat discursul, care, spre dezamăgirea multora din cei prezenți, nu a fost auzit din cauza lipsei unei instalații de sonorizare.
Aproape toți cei prezenți nu au pierdut ocazia de a se poza cu bradul de Crăciun, în vreme ce mulți alții au profitat de ocazie pentru a apărea în poze împreună cu Lungu și Flutur, care au fost asaltați cu asemenea solicitări de cum au plecat de lângă brad.
Pe 6 decembrie, de Sfântul Nicolae, copiii și părinții sunt așteptați din nou în parcul Policlinicii, unde va fi inaugurat Orășelul Copiilor.

Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Ion Lungu și Gheorghe Flutur au cântat „La mulți ani!” alături de sucevenii din parc

Fanfara Primăriei Suceava a întreținut atmosfera de sărbătoare
Fanfara Primăriei Suceava a întreținut atmosfera de sărbătoare
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad
Sute de suceveni au fost prezenți la aprinderea luminilor în brad