Oamenii prin natura firii lor reacționează bine, cu deschidere și dorința de cooperare în momentul în care sunt apreciați și acceptați. Crește încrederea în sine, randamentul, implicarea, își pun noi scopuri și luptă pentru ele pentru a demonstra că sunt de încredere și te poți baza pe ei.
Situațiile în care indiferent ce fac întâmpină critici, nemulțumiri, standarde prea înalte, duc spre pierderea încrederii în sine, randament scăzut, lipsa dorinței de implicare și chiar indiferența.
Copiii percep mai puternic nevoia de apreciere. În prima copilărie sunt capabili să strige obsesiv „mami, mami, mami, mami …” până primesc atenția pe care o solicită față de un lucru sau o acțiune pe care vor să o facă remarcată. Cu timpul încep și ei să se interiorizeze ceea ce nu înseamnă că nu au nevoie să fie apreciați ci că renunța la efortul de a atrage atenția.
Prin “standarde prea înalte” ne referim la acele cereri care depășesc puterea de executare a copilului fie ca activitate, fie ca performanță a acesteia. Nu va putea face ca tine lucrurile; este suficient să-l vezi că se străduiește să facă atât de bine cât poate el (în funcție de vârstă și îndemânare). Ex. Va stropi bucătăria dacă spală vasele. Apreciază că le-a spălat, nu reproșa că a stropit.
Unii oameni considera că ceea este bun este normal să fie așa și subliniază doar ceea ce considera că ar trebui “corectat”. Copilul poate să dezvolte o imagine falsă – că nu face nimic bun, că părinții nu-l iubesc, că nu se ridică la nivelul așteptărilor lor.
Solicitările nerezonabile atât cantitativ cât și calitativ și impunerea lor ca priorități însoțite de reproșuri și critici reprezintă cea mai comună formă de abuz emoțional.
Ex. “Nu faci niciodată patul, aștepți de fiecare data să-ți spun sau să ti-l fac eu. Îți bați joc de mine în fiecare zi.” Vs. “Chiar am așteptarea să-ți faci singur patul. Acum ești destul de mare să mă ajuți la treburile casei.” (Dacă nu a făcut patul și observi că a așezat cărțile / hainele / a șters praful / etc., menționează acest lucru.). “Foarte frumos ai așezat cărțile! Știu că vei face și patul să arate la fel de bine.”
Evită “victimizarea”. Nu creezi nici un rezultat pozitiv dacă dezvolți copilului sentimentul de vinovăție. (“nu îți pasă de mine / știam eu că nu mă pot baza pe tine / sunt bolnavă și vrei să mă omori etc.”). El știe că nu-și dorește acel lucru și se tot întreabă ce te face pe tine să crezi ceea ce exprimi.
Copilul se va interioriza dezvoltând sentimente de frică, umilință, neputință și furie, își va minimaliza meritele și își va exagera greșelile, i se va părea normal să preia modelul tău de exprimare și va abuza emoțional alte persoane, fără să conștientizeze acest lucru.
Bianca ZUS
www.problemele-copilului-meu.ro
