Apostolul Andrei, misionarul din ținuturile scitice

Poporul român s-a născut creștin. Această simplă afirmație vine să arate modul cum formarea poporului român și a limbii române este strâns legată de încreștinarea noastră. Propovăduirea credinței în Hristos pe o parte a teritoriului românesc de către Sfântul Apostol Andrei dovedește vechimea creștinismului la români. Predicarea lui în Scythia Minor de către Sfântul Apostol Andrei „este o valoroasă și vrednică de luat în seamă probă a continuității daco-romane, și apoi române, a poporului român pe colțul de pământ întotdeauna românesc al Dobrogei, la Dunărea de Jos și pe întreg teritoriul României de azi”.
Creștinismul a constituit fermentul care a menținut unitatea și continuitatea populației romanizate în Dacia, fiind singurul element de legătură și stabilitate care a determinat comunitățile acestei populații să reziste valurilor migratoare păgâne. Făcând referire la primirea creștinismului de către populația daco-romană din Dacia, istoricul Radu Vulpe spunea: „…dacă poporul nostru n-ar fi român, ci ar fi fost orice altceva, ar fi devenit totuși creștin, ca și neamurile străine din vecinătatea sa, dar dacă n-ar fi fost creștin atunci, în acel moment de răscruce, este îndoielnic că ar mai fi rămas român”.
– Apostolul cu darul vindecărilor, pe care toți îl aveau de sfânt și de mare ocrotitor
Prezența Sfântului Andrei în Dobrogea este atestată de Sfântul Ipolit, care spune că acesta „a vestit (cuvântul Evangheliei) sciților și tracilor”. De asemenea, renumitul istoric Eusebiu de Cezareea, în cartea sa Istoria bisericească, susținea că Sfântul Andrei a propovăduit și în Dacia Pontică, viitoarea provincie Scythia Minor. Sinaxarul constantinopolitan, în Pătimirea Sfântului Andrei, vorbește despre faptul că Sfântul Andrei a predicat în „regiunea Bitiniei și Pontului, în provinciile romane Tracia și Sciția”. În Doctrina syriacă a Apostolilor sunt prezentate teritoriile evanghelizate de Sfântul Andrei: „Niceea, Nicomidia, Bithinia și… Gothia”. În accepțiunea istoricilor contemporani, Gothia este „regiunea de est a Daciei Carpatice”.
Alături de aceste mărturii ale părinților și scriitorilor creștini din primele veacuri creștine, misiunea de evanghelizare a sciților de către Sfântul Andrei este consemnată și de alți scriitori bisericești de mai târziu. Astfel, monahul Epifanie, din secolul al VIII-lea, face referire la faptul că sciții au fost încreștinați de Sfântul Andrei. Istoricul bizantin Nichifor Calist (sec. al XIV-lea) adaugă că Apostolul Andrei a predicat în „pustiurile scitice”, adică și în ținutul Dobrogei. Lucrarea misionară a Sfântului Andrei în Dobrogea își găsește confirmarea și în tradiția populară, folclorul și toponimia teritoriului dobrogean: peștera Sfântului Andrei, pârâul Sfântului Andrei, colindul Sfântului Andrei. Tradiția populară locală, din Dobrogea, vorbește despre trecerea Apostolului Andrei cu un toiag în mână pe aici. O astfel de istorisire se regăsește în localitatea Ion Corvin, din județul Constanța. „Sfântu’ (Andrei) când a vinit, ci c-a vinit pă jos c-un băț în mână. El n-a stat mult, fo două zile, dac-a stat și, când a plecat, a plecat fără băț. Spune că i-a fost seti, ș-a fost dat cu bățu-n stâncă ș-a ieșit apă. A tot chicurat pân-a stat. Bătrânii așa spune”.
O altă tradiție, păstrată până acum, relatează cum Sfântul Andrei, atunci când a ajuns în Dobrogea, „lumea era foarte tulburată de haitele de lupi ce mișunau în tufișurile de lângă Dunăre și Bărăganul nostru. Și Apostolul, având darul vindecărilor și, mai ales, al minunilor, a vindecat rănile multora și prin rugăciuni lega gura lupilor, apărând pe oameni și vitele lor și toți îl aveau de sfânt și de mare ocrotitor”. Mai mult decât atât, într-una din creațiile folclorice sunt amintiți Decebal și Traian, conducătorii strămoșilor noștri, care au venit să-l vadă pe marele Apostol (Colindul Sfântul Andrei).
– Obiceiuri la români de Sânt Andrei
Ziua de 30 noiembrie este ziua de pomenire a marelui Apostol. Fiind în preajma sărbătorilor de iarnă, prilej de felicitare pentru Noul An, Biserica a preluat și încreștinat practicile păgâne ale vremii. Astfel, în ziua de Sfântul Andrei există obiceiul de a se așeza ramuri de copac într-un vas cu apă și de a se păstra până la Anul Nou. Cu aceste ramuri vor umbla cu plugușorul tinerii din comunitate. Alt obicei din Dobrogea, legat de ramurile păstrate în apă, este acela că „în ziua de Sfântul Andrei se pun într-o sticlă cu apă ramuri de măr sau de vișin ori cireș, câte una pentru fiecare membru al familiei, și se țin până la Anul Nou și care dintre ramuri va înflori, acela a cui este, se crede că-i va merge bine în anul ce urmează”.
Toate obiceiurile dobrogene vorbesc despre trecerea Sfântului Andrei prin aceste locuri, exprimând credința vie a strămoșilor noștri că el este cel care a adus creștinismul în acest colț de lume. „Datinile și practicile religioase despre Apostolul Andrei sunt proprii românilor, dovedind vechimea și dezvoltarea creștinismului la strămoșii noștri, precum și apostolicitatea Bisericii Ortodoxe Române”. În iconografia creștină, Sfântul Apostol Andrei este pictat însoțit de crucea în formă de „X”, lucru care amintește de moartea sa prin răstignire pe o astfel de cruce. De aceea, această cruce este denumită în mod simbolic „Crucea Sfântului Andrei”.
„Un apostol al daco-romanilor”
Românii constituie unul dintre cele mai vechi popoare creștine europene
Alături de Sfântul Apostol Andrei ar fi predicat în Dobrogea și Sfântul Apostol Filip. Acest lucru apare într-o lucrare din secolul al V-lea, denumită Istoria nevoințelor apostolice în zece cărți. Asemenea Sfântului Andrei, Apostolul Filip se va implica în propovăduirea Evangheliei și în convertirea păgânilor din Scythia. „Datorită predicii acestor Apostoli, ca și a ucenicilor lor, creștinismul românesc este preroman și preoccidental, iar românii reprezintă unul dintre cele mai vechi popoare creștine din Europa și din întreaga lume.”
Prin strădania Sfinților Apostoli Andrei și Filip, în Dobrogea sunt întemeiate primele comunități creștine străromâne, unde sunt hirotoniți clerici și sunt ridicate biserici. Dovada acestei organizări bisericești o constituie prezența episcopilor tomitani la sinoadele ecumenice, începând cu Sinodul de la Niceea (325).
Mărturii referitoare la răspândirea timpurie a creștinismului pe teritoriul românesc se regăsesc în însăși limba română, în latinitatea cuvintelor ce exprimă noțiunile fundamentale ale credinței. Vechimea acestei terminologii este confirmată și de săpăturile arheologice. În același timp, existența unui număr însemnat de martiri creștini la Dunărea de Jos, așa cum reiese din izvoarele hagiografice, constituie încă o dovadă a răspândirii timpurii a creștinismului în aceste teritorii și a intensității vieții bisericești aici.
Sfântul Apostol Andrei este considerat a fi „un apostol al daco-romanilor” sau „un apostol al românilor”. Predica Sfântului Apostol Andrei în Scythia Minor sau Dobrogea demonstrează vechimea și autenticitatea creștinismului nostru românesc.
(Pr. Lect. Dr. Adrian Ignat, Ziarul Lumina)