Să ne temem de luna decembrie! Se anunță sfârșitul lumii – în vreme ce românii ar aștepta, tot în decembrie, cu totul alt sfârșit: acela al deziluziilor și frământărilor interne ajunse, pas cu pas, în pragul tragicului. Cică se vor alinia planetele, centura fotonică va năpădi pământul și, la 21 decembrie (dată fatidică!), vom avea parte de întuneric total timp de 72 de ore. După care, vreme de 2.000 de ani nu va mai exista noapte (încă-s greu de anticipat efectele dispariției întunericului; sigur este deocamdată că fi-vor păgubiți textierii de muzică ușoară, rămași fără rima de serviciu noapte/șoapte…). ADN-ul uman se va remodela, toate corpurile vor emite o lumină non-caldă și nedătătoare de umbră, Terra își va încetini rotația, apele vor crește cu 900 de metri, câmpurile de gheață vor coborî până la latitudinea 40, deci, mai jos de România, locuibile vor rămâne doar zonele din preajma ecuatorului, al cărui traiect este… imprevizibil.
Globul pământesc se va frânge în patru sfere mai mici, primele rămânând cu știutele trei dimensiuni, iar ultima, cu patru. Acolo urmând a fi relocate, prin selecție naturală de esență spirituală, persoanele cu comportament pozitiv, singurele capabile să reziste radiației de înaltă frecvență. Și acum intră în scenă îngerii, care vor utiliza această energie din dimensiunea a 7-a (nu se precizează ce-i), activând în timpul somnului chakrele discipolilor luminii (sigur, Becali va fi pe-acolo).
În continuare, predicția începe să fie tot mai ocultată de predicatori și-i greu să-i afli firul logic – probabil, descifrabil pentru inițiați. Ceea ce nu micșorează numărul panicaților îngroziți de venirea Apocalipsei. În SUA s-au construit buncăre de miliarde de dolari menite să asigure supraviețuirea intra-fotonică și sumedenie de înspăimântați (îi vedem la TV) își constituie ca hârciogii provizii cu care barem să-și întârzie sfârșitul. Și asta deși NASA a emis un comunicat limpede, potrivit căruia planetele n-au deloc de gând să se alinieze în decembrie și, dac-ar face-o, n-ar avea nici un efect asupra planetei noastre.
Cât despre partea fotonică, specialiștii americani spun că activitatea solară, cu punct culminant la fiecare 11 ani, poate cel mult să paraziteze comunicațiile prin satelit. Așa dar, Apocalipsa se amână. Se va întâmpla ea odată și odată, dar hăt târziu și cu totul din alte pricini. Luna lui decembrie poartă, însă, o anume încărcătură fatidică. Tot în decembrie s-a prăbușit lumea Ceaușeștilor. Iar viitoarea săptămână de decembrie aduce promisiunea unei așteptate înnoiri în plaiul mioritic, orice început trebuind, desigur, și să marcheze un sfârșit. Dacă va fi votat cutare și cutare din lumea lumilor noastre, zice-se, vor dispare abuzul, hoția, inechitatea și restul tarelor ce ne-au preschimbat într-un popor vulnerabil, confuz, exasperat și nevricos. Preiau rolul NASA, pentru a încerca și să domolesc temerile, dar și să nuanțez speranțele. Dacă se va modifica, prin vot, configurația eșichierului politic, nu înseamnă că vom avea parte instantaneu și de o radicală schimbare a comportamentului clasei politice. Care, după ce că-i cumplit de numeroasă (în SUA, țară mai hârșită într-ale democrației, se alege un deputat la 560.000 de locuitori și un senator la 3 milioane; dac-ar fi să urmăm modelul american, România ar avea șapte senatori și 31 de deputați!), refuză să-și imagineze o altă conduită decât „la vremuri noi, tot noi”. O atestă parcurgerea listelor de candidați, unde întâlnim sumedenie de traseiști trecuți prin câte 6-5-4-3 partide cu orientări diferite (asta dacă admitem că, la noi, ar exista și funcționa ideologii), precum și trista prevalență a îmbogățiților de război (este vorba despre războiul românilor cu sărăcia); lista marilor proprietari imobiliari și funciari (vezi declarațiile de avere… darămite ce n-or fi declarat!) domină opisul înscrișilor pe listele de vot și pare a fi nu excepția, ci regula.
Sondajele indică o consistentă investiție populară de încredere într-o anumită direcție, dar dacă și de astă dată românii fi-vor profund dezamăgiți, nu le rămâne decât să se resemneze: într-adevăr, au ceea ce merită. Un președinte-țață, care-și stuchește adversarii de după gardul Cotrocenilor, partide informe ideologic, etern dispuse la concesii și aranjamente întru păstrarea ciolanului puterii, și o țară în derivă, cu viitor incert și posac. Victoria electorală în sine s-ar cuveni înțeleasă ca marcând o obligație de etapă: începutul reconfigurării clasei politice. Deputatul-ventuză n-are cum deveni peste noapte amintire, dar barem să înțelegem că există intenția impunerii hotărâte a politicianul interesat mai mult de țară decât de teșcherea. Doar n-o să lăsăm rezolvarea în sarcina… alinierii planetelor!
