Nici prin gând nu-mi trece să repet platitudinile despre guvernarea Băsescu-Boc, deși îmi vine să zvârl cu barda în cer numai când îmi amintesc de numele lor. Ei reprezintă, fără îndoială, buza prăpastiei, dar îmbrâncirea în apocalipsă înseamnă o culpă politică de sistem și, mai ales, o vinovăție colectivă a unui popor fără cultură politică, dar cu instincte turmatice (instictele „noi și ai noștri”) de-a dreptul sinucigașe, semnele apocalipsei prostiei arătându-și colții mai ales în ultimele săptămâni, când neamul acesta românesc deja a dat semne că va arunca viitorul copiilor lui la groapa de gunoi a istoriei, cioclul monstruos, deși caricatural, fiind creatura otv, dan diaconescu.
Știusem, presimțisem că se va ajunge aici și n-aș fi vrut să trăiesc un astfel de coșmar, așa că selectasem, în urmă cu un deceniu, o listă cu oameni politici județeni, singurii oameni politici care mai existau pe atunci, încercând să-i conving de necesitatea înfruntării prostiei, care înfuleca, lacomă și iresponsabilă, tot ce se putea înfuleca, inclusiv funcțiile în găștile politice sucevene. Apoi, am participat la o puzderie de întâlniri cu rol persuasiv, toate discrete, conspirative, dar nu din voia mea, care n-am avut niciodată nimic de ascuns, nici măcar numeroasele-mi păcate și defecte. Cu regretatul Constantin Sofroni și cu Gheorghe Flutur, de pildă, m-am întâlnit într-o cârciumioară de pe la marginea târgului, lângă vamă, fiecare venind cu mașina lui, pentru a se crea sugestia unei întâlniri întâmplătoare. Cu Vasile Ilie, pe atunci încă șef și ctitor al PD Suceava, m-am întâlnit pe o terasă, în Zamca, iar cu Gavril Mîrza, într-o cameră discretă a unei redacții de ziar județean. Fiecăruia în parte îi probam persuasiv consolidarea prostiei în propria lui gașcă politică, explicându-i și pericolele care îl pasc într-un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat. Și nu m-au crezut, deși, curând după aceea, unul dintre ei, Vasile Ilie, avea să cadă victimă agresiunii prostiei PD, proștii fiind revoltați că, în patru ani, câtă vreme Vasile Ilie a fost prefectul județului, n-au putut înșfăca nimic de-a moaca, nici măcar mobilier ușchit pentru sediul filialei județene a partidului.
Pe atunci, toți, cu excepția regretatului Constantin Sofroni, care, sociolog fiind, avea o cultură politică, se simțeau puternici, iar mai presus de asta, își purtau râcă, unii, altora, pe motiv de poziționare județeană. Ceva în genul „de ce să mă conducă Mîrza” sau „de ce să mă conducă Flutur”, iar din pricina măruntelor și meschinelor orgolii, ne-au tot dat nouă, tuturor, la geoage, deși erau convinși că-și altoiesc țurloaiele reciproc. N-au avut puterea de a înțelege că, după rundele de alegeri, trebuie să funcționeze o solidaritate județeană, deși existase un precedent, cel al fostului senator PD Teodor Hauca, solidarizat cu președintele PDSR al Consiliului Județean, Gavril Mîrza, pentru finanțarea modernizării infrastructurii în Rădăuți și în Siret.
În deceniul care a urmat, pe fondul unei bătălii care pe care între Mîrza și Flutur, prostia și impostura au pus stăpânire și pe PD, și pe PSD, și pe PNL, Mîrza, Flutur, Ilie, Teodor Hauca, Ioan Iețcu, Orest Onofrei, Mihai Chiriac, Petrică Știrbu, Florin Boeru și așa mai departe devenind captivii, ba chiar victimele prostiei în propriile lor fiefuri politice. La fel s-a întâmplat, județ cu județ, în toată țara, iar noi, cei mulți și pururi sacrificați, am complicitat cu sălbatică ură la instaurarea dictaturii prostiei.
Începusem, totuși, să mă obișnuiesc, să mă împac oarecum cu dictatura prostiei, ignorându-i petrecerile cu zeci de mii de euro aruncate artificii pe cerul Sucevei, ignorându-i prostiei luxul deșănțat și suficiența dezgustătoare. În fond, prostia de până acum, pluripartidă și nu din cale-afară de agresivă, mai putea fi suportată. Dar tu, popor român, ajuns, ca și mine, la disperare, deja ești pe cale să provoci apocalipsa prostiei, dacă îți închipui că trebuie să te răzbuni pe sistemul dezastruos pe care l-ai creat (nu „ei”, ci tu l-ai creat!), înlocuindu-l cu monstruleții otv sau cu matusalemica familie acatrinei, drapată cu steagul iluzoriu al lui Vadim Tudor, și el un produs de tip otv, deși, spre deosebire de bișnițarul suferinței, diaconescu, Vadim este un om instruit și creativ, dar politician precum cucuta.
Eu ți-am greșit adesea, popor român, și merit pedepsit, dar pe copiii tăi și pe copiii copiilor tăi, care fără de prihană îți sunt, de ce vrei să-i distrugi, popor român, aruncându-i în groapa de gunoi a istoriei? Chiar nu vezi cu ce sinistru cinism își ridică lopata, pentru lovitura de grației, groparul oteveistic?
