APM Suceava are de ieri director executiv nou



Agenția pentru Protecția Mediului Suceava are de ieri un nou director executiv, în persoana inginerului Vasile Oșean. Acesta a fost numit oficial în funcție, printr-un ordin al președintelui Agenției Naționale pentru Protecția Mediului (ANPM), Ioan Gherheș. Vasile Oșean a susținut concurs de ocupare a funcției menționate în perioada 6-7 octombrie.
Iluță Cocriș, cel care pînă acum s-a aflat la conducerea APM Suceava, a fost numit, tot prin ordin al președintelui ANPM, șeful Serviciului Implementare Politici de Mediu din cadrul inspectoratului.
Ca urmare a reorganizării Agenției de Protecție a Mediului Suceava și a trecerii instituției din subordinea Ministerului Mediului și Gospodăririi Apelor în subordinea Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, conducerea instituției va fi asigurată de un director executiv și patru șefi de servicii.
Celelalte trei servicii nou înființate în cadrul APM Suceava sînt: Autorizare și Controlul Conformării, Monitorizare Sinteză și Coordonare și Buget – Finanțe.