Agenția pentru Protecția Mediului Suceava anunță că a fost finalizată acțiunea de revizuire a Planului Local de Acțiune pentru Mediu (PLAM) al județului Suceava, care s-a desfășurat în perioada mai-decembrie 2022. Aceasta a fost a 4-a revizie. Primul Planul Local de Acțiune pentru Mediu al Județului Suceava a fost elaborat în anul 2004.
Varianta revizuită a PLAM al județului Suceava, pentru perioada 2023-2027, se află pe site-ul instituției http://apmsv.anpm.ro, la secțiunea Dezvoltare Durabilă – Planificare de mediu, pentru dezbatere publică, până la data de 20.02.2023.
Scopul dezbaterii este stabilirea consensului între autorități/instituții, agenți economici, ONG-uri și cetățeni cu privire la remedierea problemelor de mediu prin acțiunile propuse în acest plan.
„Procesul de planificare de mediu cuprinde patru etape: etapa I – de organizare, etapa a II-a – profilul de mediu, etapa a III-a – programul de acțiune (care trebuie stabilit prin consens larg) și etapa a IV-a – monitorizare, analiza și evaluarea rezultatelor urmată de actualizare/revizuire reluându-se etapele.
Agenția pentru Protecția Mediului Suceava invită publicul interesat să ia parte la dezbaterea finală a PLAM 2023-2027 și să transmită eventualele observații/comentarii pe adresa de e-mail: office@apmsv.anpm.ro”, a precizat Maria Mădălina Nistor, director executiv al APM Suceava.
Planul Local de Acțiune pentru Mediu reprezintă un instrument de punere în practică a politicilor de mediu la nivel județean pe termen scurt, mediu și lung. Este necesar pentru soluționarea problemelor de mediu prin abordarea principiilor dezvoltării durabile și în deplină concordanță cu planurile, strategiile și alte documente legislative specifice, existente la nivel local, regional și național.
Planul vizează în general diminuarea poluării, utilizarea eficientă a resurselor naturale regenerabile și neregenerabile, dezvoltarea educației ecologice și promovarea activităților social-economice cu impact minim asupra mediului natural.
APM a finalizat Planul Local de Acțiune pentru Mediu al județului Suceava pentru perioada 2023-2027
